Florin DIMA
Internetul reprezinta, mai mult ca oricind in istoria culturii occidentale, un triumf al anarhiei, comparabil poate, mutatis mutandis, numai cu strania institutie anarhica a Hyde Park-ului londonez, transpusa in discursuri nu rostite, ci scrise, dar cu o audienta planetara. Usurinta cu care poti sa comunici ce vrei, cui vrei, usurinta cu care poti face un discurs public pe Internet, fara rigoare si fara consecinte grave, este poate cea mai mare schimbare in stilul de a publica, adica de a face publica o stare a gindului, de la inventarea tiparului.
Libertatea de a spune ce vrei se confunda astfel cu facilitatea actului de comunicare. Sintem liberi, cred unii, daca putem comunica ideile simplu, fara cenzura editorilor, fara tracasarea birocratilor care aranjeaza hirtiile in formate meticuloase.
A putea citi pe acelasi ecran de computer, apasind acelasi buton de pe "mouse", o revista de filosofie si un "newsgroup" in care se discuta filosofie dupa ureche pune automat un semn de egalitate intre valoare si non-valoare. Sentinta lui Marshall McLuhan "The medium is the message" si-a gasit, in fine, confirmarea absoluta, in cel mai grotesc-pesimist scenariu imaginabil. Caci cine ar indrazni sa suprime libertatea cuvintului in numele performantei valorice, intr-o lume in care oricine poate face public orice? Discursul de pe Internet se plaseaza intre revista de rigoare si discutia de cafenea. Daca ceea ce e scris in revista, cu rigurozitate si deferenta, ramine accesibil "posteritatii", dupa conceptul scripta manent, discutia de cafenea se evapora fara consecinte serioase, se pierde in timp si in fumul de tigara. Internetul ofera un suport electronic semi-volatil pentru discursul intermediar, care "zboara" totusi, desi ramine scris o vreme.
Precum pungile de plastic biodegradabile, simbol esential
