Magdalena BOIANGIU După o lună de confruntări între preşedinte şi Parlament, între Boris Elţin şi Duma, în sfîrşit, conflictul s-a stins prin votarea lui Serghei Kirienko în postul de prim-ministru. Se pune întrebarea dacă după ce adversarii lui Kirienko au declarat că nu-l vor vota pentru că n-are personalitate, program şi echipă, (ceea ce este adevărat pentru orice demnitar care n-a funcţionat o perioadă suficientă de timp în primul eşalon al puterii) funcţia de prim-ministru mai este una importantă. Dacă Boris Elţin poate scoate din căciulă orice nume şi prin manevre politice atît de primitive, cum a fost ameninţarea deschisă cu retragerea privilegiilor pentru deputaţi, să obţină numirea dorită înseamnă că echilibrul puterilor ­ aşa cum el este conceput într-o democraţie ­ este practic anulat. Preşedintele, un om bolnav şi capricios, deţine pîrghiile prin care îşi poate impune orice voinţă. Camera inferioară a Parlamentului a cărei majoritate comunistă îi asigură de fapt lui Elţin legitimitatea reformistă este de fapt locuită de un grup de oameni ale căror interese sînt strîns legate de exercitarea puterii. Presupunerea că tînărul protejat al lui Elţin ar fi un reformist se întemeia pe informaţia că el a fost adus în aparatul central din Nijni Novogorod de către prietenul său Boris Nemţov la rîndul lui un presupus reformist. Dar şi Boris Nemţov, tînăr guvernator care obţinuse în regiunea Nijni-Novgorod oarece succese, a ratat cariera naţională. Exact la fel cum s-a întîmplat în urmă cu cîţiva ani cu Egor Gaidar, apoi cu Anatoli Ciubais şi cu alţi "reformişti" mai puţin celebri. Privatizarea în Rusia, considerată de specialiştii occidentali un succes sau măcar promisiunea unui succes nu a fost însoţită de o reformă politică şi legislativă pe măsură. Bogăţiile imense adunate la un pol al societăţii au un trecut misterios şi un prezent întemeiat pe sfidarea ori