Sorin ŞERB Într-un mod subtil, fără ca neiniţiaţii să bănuiască, jocurile pe calculator fac parte din viaţa noastră a tuturor. Aş spune, fără să exagerez prea mult, că, de fapt, ne influenţează în mod discret existenţa. Şi nu doar pentru că odată deprins năravul, cu greu revii la normal (mulţi pasionaţi sînt pierduţi pentru viaţa socială), ci pentru că nu există antecameră oficială în care să nu se afle un calculator pentru jocuri. Acolo stă concentrată o secretară mai isteaţă care ştie să lucreze pe calculator. Momentul în care se deschide calculatorul (deşi pe-alocuri stă mereu deschis) strînge mai mulţi funcţionari (şi ei-isteţi), care ştiu să lucreze pe calculator, pe lîngă marea preoteasă. Chiar dacă nu este prea descurcăreaţă în noua sarcină de serviciu, ea ştie în mare regulile jocului, capcanele şi îţi poate spune, pentru că a citit prospectul jocului, de la ce nivel te poţi considera un mare maestru. Pe parcursul zilei, străbătînd visători drumul către bufet îşi şoptesc confidenţial, am ajuns la 12, eu sînt la ăla cu gaura-de-vierme, stai să-l vezi pe cel cu supernova, mai ai 7 nivele. Ei trăiesc dramatic şi cosmic ziua de lucru. Cînd o secretară sau un ştab mai mărunt îţi răspund monosilabic la telefon, te îndrumă să baţi la alte uşi sau pur-şi-simplu te amînă pentru o altă zi, să ştii că mai mereu între durerea ta şi profesionalismul lui stă un ecran de calculator. Dacă un document este întocmit greu şi la repezeală ­ de vină este faptul că pînă să depăşeşti nivelul 15, cel cu bazele militare de pe Marte, băile de acid şi razele de laser, nivel la care nu mai ai, de obicei, decît o viaţă şi armament uşor ­ trebuie să munceşti, nu glumă. Munca asta te aruncă la marginea galaxiei, după ce ai pierdut cinci vieţi oferite la începutul jocului şi încă vreo două pe care le cîştigi cu sudoarea frunţii, împuşcînd marţieni, gîngănii înspăimîntătoare, distrugîn