Delia VERDEŞ Între biberon şi computer "Cu ochii strălucind de încîntare, puştiul smulge ambalajul (...) 'Uşurel ­ îl temperează tatăl ­ întîi şi-ntîi trebuie instalat. Dă-mi instrucţiunile!'. Tatăl însuşi îşi ascunde cu greu entuziasmul (...) toată această agitaţie îl face să-şi aducă aminte de propria lui copilărie. Cadoul oferit acum băieţelului e şi visul lui din copilărie. Cu cîţiva ani în urmă ar fi fost un trenuleţ electric (...) Astăzi, iată, e vorba de un joc pe computer. Acţiune, simulare, pilotaj? N-are importanţă (...) Iar cînd micuţul va merge la culcare, tatăl îi va lua imediat locul în faţa ecranului. Editori, constructori, cercetători şi specialişti în marketing ­ toţi au căzut de acord: jocul este prima motivaţie a achiziţionării unui computer de uz privat. Nimic mai firesc, aşadar, ca un PC să fie conceput în primul rînd pentru joc. Aşa încît, nu mai negaţi evidenţa: o lume întreagă ştie că vă jucaţi cu PC-ul dumneavoastră!". Cam aşa sună editorialul semnat de F.-X. Méry, în revista Home PC, nr. 33/noiembrie 1997. Frunzărind revista, ajungem la concluzia că exemplara scenă duioasă evocată mai sus va deveni, curînd probabil, imposibilă: pe piaţă au început să apară, pe lîngă Easy Ball, mouse-ul pentru copii foarte mici fabricat de Microsoft, tastaturi utililizabile de la vîrsta de 1 an! Léna, o franţuzoaică în vîrstă de un an şi trei luni, e fericită să şadă în poala mamei şi să apese pe unul dintre cele douăzeci de butoane mari şi colorate ale claviaturii produse de Confy: pe ecran se ivesc ba un pătrăţel colorat care se aprinde şi se stinge, ba chipul unei fetiţe care rîde, ba o trompetă care cîntă. Léna se amuză, zapează cu rapiditate, gata s-o ia de la capăt... "Nişte joace mici şi cool" În România, jocurile pe computer fac ravagii printre adolescenţi. Posesorii de PC sau prietenii acestora obişnuiesc să se intituleze, cu mîndrie, "gameri a