Adrian CIOROIANU Prin toamna anului 1980, la un congres al consiliilor populare dacă mai interesează pe cineva împrejurarea, Nicolae Ceauşescu lansa ideea celor paisprezece mii de tone de aur de care, în decursul istoriei, lacomii străini, cu interesele lor blamabile, ar fi jefuit România. Care Românie fusese lovită în interesele sale, nu mai conta ­ ideea era prea valoroasă, din punct de vedere propagandistic, pentru ca cineva să se mai piardă în detalii; era, evident, o Românie profundă, globală dar nu mai puţin virtuală, inclusiv România de dinainte de România, adică începînd de pe la daci şi terminînd pe la Wermacht. Pare o tîmpenie, numai că această tîmpenie avea la bază o argumentaţie de tip ştiinţific (ce frumos sună!), întocmită, cu o acribie de contabilă aflată într-o perpetuă ziua aceea de către unul dintre istoricii în vogă ai regimului, vestit de altfel în egală măsură pentru cărţi cu o paternitate incertă (detaliu în măsură să arunce un fum de dubiu asupra credibilităţii demonstraţiei, dacă mai era cazul...); ca la catastif, erau trecute toate siluirile: cît au luat romanii, cît au luat turcii, cît au luat fanarioţii, cît au luat austro-ungarii, muscalii ş.a.m.d. Aparatul critic al construcţiei istoriografice era impecabil, mai-mai să pară unul adevărat: listă de documente, mărturii din epocă despre biruri, peşcheşuri, danii, bilanţuri contabile, calcule echivalente monetare; acolo unde lipsea documentul, se apela la foarte moderna metodologie a analogiei comparative. La sfîrşit, cu o rîvnă masochistă, se aduna totul şi rezultau, cap-coadă, paisprezece mii de tone de aur luate de pe spinarea noastră imemorială. E drept că Ceauşescu, cu subtilitatea lui de un gram şină ferată, mai nuanţase puţin aserţiunea, lansînd diversiunea totală: 14.000 de tone, adică echivalentul a 1.400 de vagoane marfă încărcate de aur!; ori, la cîţi metri are un vagon, imag