Muncitorii de la Movas au iesit in strada 200 de salariati au protestat in fata UJSL Vaslui impotriva cehului Frantisek Priplata, actionarul majoritar, si a conducerii fabricii. Toti angajatii, in jur de 850, au intrat in greva. Salariatii de la Movas au intrat, ieri, din nou in greva. 200 de muncitori s-au adunat, la sediul Uniunii Judetene a Sindicatelor Libere (UJSL) Vaslui, cerindu-si drepturile. In sala de sedinte a UJSL, directorul general al societatii, inginerul Marcel Honciuc, actionarul principal Frantisek Priplata, liderul de sindicat, Ioan Asoltanei, impreuna cu Dorel Daniciuc, presendintele UJSL, au negociat lista de revendicari a muncitorilor, ce cuprindea 13 puncte. Principalele puncte, care au si stirnit conflictul, au fost achitarea integrala a salariilor restante, negocierea contractului colectiv de munca pe 1998, asigurarea bazei materiale si a contractelor pe acest an, respectarea zilelor de salariu si asigurarea conditiilor de munca si pregatirea pentru sezonul rece. Desi cu o zi inainte (joi, 7 mai), Priplata a incercat sa aplaneze conflictul dintre salariati si conducere, muncitorii nu au fost multumiti si au continuat greva de avertisment. Satui de promisiunile facute in ultimii doi ani, salariatii au ajuns la concluzia ca singura solutie ramine inchiderea societatii. Timp de cinci ore, muncitorii au blocat intrarea cladirii in care se desfasurau negocierile, hotariti ca, pina cind revedincarile nu vor fi solutionate, directorul Honciuc, dar mai ales cehul Priplata, sa nu fie lasati sa plece. "Joi, tapule, joi, de la Movas inapoi" Dupa negocierea care a avut loc cu usile inchise, unde au participat si citiva salariati, muncitorii, nemultumiti de rezultat, au cerut sa discute cu Priplata. Cu oarece retineri, acesta a iesit sa raspunda angajatilor. Unele guri rele afirmau ca la discutia avuta joi la societate, Priplata ar fi fost "faultat" de ci