Mircea VASILESCU Ancheta în legătură cu afacerea de contrabandă de la Otopeni pare să fi intrat în normal. În orice caz, accentele de film poliţist naţional s-au mai estompat: acum, parchetul, poliţia şi celelalte instituţii ale statului sînt datoare să meargă mai departe. Neîncrezătorii pot spune, desigur, că noi arestări de plutonieri de poliţie şi de mici patroni de provincie nu vor duce la descurcarea iţelor. Iar dacă cei care se ocupă de contrabandă s-au organizat ca la carte (şi au avut tot timpul s-o facă, de cîţiva ani încoace, cît timp au lucrat aproape nestingheriţi) înseamnă că multe urme s-au şters şi riscul de a rămîne cu ancheta la mijloc e real. În acest caz, economia subterană în ansamblu (căci aceasta trebuie să fie ţinta finală a investigaţiilor, nu doar "cazul Otopeni") nu va fi cîtuşi de puţin deranjată. Oricum, indiferent pînă unde va ajunge ancheta, ceva se va schimba: organele de anchetă sînt datoare cu un răspuns, justiţia va trebui, într-un fel sau altul, să se pronunţe. Fisura în funcţionarea mecanismelor de contrabandă s-a produs şi are şanse să se extindă. Spre noi ordonanţe Dacă ancheta va demonstra existenţa unor legături între reţelele de contrabandă şi lumea politică, rămîne de văzut. Deocamdată, singurele valuri politice pe care le mai stîrneşte afacerea de la Otopeni sînt canalizate în interminabilele dezbateri despre înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă: opoziţia, neîncrezătoare în instituţiile statului, o doreşte (şi suportă pentru asta acuzaţiile de "campanie electorală mascată" ale coaliţiei majoritare). O parte a majorităţii (în primul rînd PNŢCD) respinge ideea că o asemenea comisie ar fi necesară (suportînd acuzaţiile de "împotrivire la exercitarea controlului parlamentar") şi face tot posibilul să amîne înfiinţarea ei. PD, cum ne-a obişnuit, are o poziţie aparte (ce-i drept, mai pragmatică), cerînd, eventual