Dacă memoria şi colecţia revistei noastre nu ne înşeală, niciodată n-am publicat în pagina noastră, a "dilematicilor", scrisori de-o asemenea factură ca acelea de azi. Ele ne-au sosit la o distanţă de două săptămîni şi lectura lor va dovedi că au o strînsă legătură, un subiect comun, demn de un film tragicomic, în care viaţa "la zi" şi problema eternă se înscriu într-un scenariu dacă tot vrem scenarii grav şi plin de haz, serios şi aiuristic, intim şi popular.
Scrisoarea I
Stimată redacţie,
Fără a face nici un fel de introducere, vă voi spune exact de ce v-am trimis această scrisoare. Nu-mi stă în fire să fac confidenţe, mai ales unei reviste, dar dat fiind faptul că este vorba de Dilema, m-am decis s-o fac. De fapt, nu este vorba despre o confidenţă, ci mai mult de împărtăşirea unei experienţe: de cîtva timp am luat un contact destul de inedit (cel puţin pentru mine) cu actul sexual şi anume auditiv. Pînă acum îl cunoşteam doar vizual, din filme, dar în care şocul era atenuat prin mişcări armonioase şi o muzică dulce ce lăsa mai puţin loc gîfîielilor interpreţilor. Fără să mai lungesc vorba, iată ce s-a întîmplat: o prietenă de cameră din cămin (căci sînt studentă şi stau la cămin) îşi aduce prietenul în cameră şi, noaptea, fără prea multe tatonări, trec la treabă. Deşi sîntem cinci fete în cameră, pînă acum numai mie mi s-a întîmplat să fiu spectatoare, asta din cauză că a avut loc în sesiunea care abia s-a terminat, iar celelalte fete se duc acasă să înveţe între examene. Eu, însă, pierd prea mult timp cu drumul şi, cu 8 examene într-o sesiune, nu-mi permit.
Oricum, nu v-aş fi scris această scrisoare, dacă acum, odată şcoala reîncepută, colega mea nu şi-ar fi reluat vechile obiceiuri. Ieri s-a întîmplat pentru prima dată în noul semestru să rămîn singură în cameră (de altfel, spre bucuria mea, ca să pot citi în linişte)