George PRUTEANU
Cronicarul nu poate consemna toate cărţile pe care le citeşte, dar e dator vorba anecdotei măcar să-ncerce. Tîrgul recent de la Teatrul Naţional m-a "iuţit" (cum ar fi zis D.I.Suchianu) şi-mi propun să vă transmit ceva din vîrtejul acestor zile de lectură pătimaşă.
Mi s-a-ncrîncenat carnea pe mine la trecerea prin Cartea neagră a comunismului (Humanitas, Fundaţia Academia Civică, 1998), dar mi-am stăpînit cu greu un scrîşnet de nemulţumire constatînd cît de puţin (şi uneori vag) e surprinsă tragedia românească, în devălmăşie, în subcapitolul Europa Centrală şi de Sud-Est al capitolului Cealaltă Europă victimă a comunismului. În aceeaşi ordine de idei, evadările din lagăre, povestite de Soljeniţîn în volumul III al Aripelagului Gulag (Univers, 1998), mi-au amintit de paginile nu mai puţin pregnante ale lui Ion Ioanid din Închisoarea noastră cea de toate zilele.
Fiindcă am început cu istoria, să menţionez în treacăt că am citit (şi recitit) dintr-o sorbire Miturile comunismului românesc (sub direcţia lui Lucian Boia; Nemira, 1998), despre care voi da seamă separat; remarcabil în acest volum este că sunt puse sub lupă atît miturile produse de regimul comunist, cît şi cele generate de istoriografia mai mult sau mai puţin recentă consacrată comunismului (Daniel Barbu). E de la sine înţeles că nu puteam sări peste volumaşul dens de reflecţii asupra istoriei al lui Lucian Boia, Jocul cu trecutul (Humanitas, 1998). Tot de "mituri" se ocupă şi Roger Garaudy în Miturile fondatoare ale politicii israeliene (Alma Tip, Fronde, 1998), carte care a stîrnit un scandal quasi-european şi în care, orice s-ar spune, scepticismul pozitivist are o agasantă componentă cinică. Acra contabilitate de cadavre şi voluptatea de a descoperi (ipoteza că) n-au fost atîtea milioane, ci cu unul în minus, frizează profanarea.
Am admirat încă o d
