Seful politiei din Comanesti spune ca ucigasul fetitei de 13 ani era o jigodie cu "J" mare. "Monitorul" va prezinta viata celui care a ucis la 78 de ani. Dupa cum relatam si in numarul nostru de ieri, o copila de numai 14 ani de la Casa de Copii din Comanesti a fost ucisa cu 21 de lovituri de cutit, vineri 24 iulie, pe o plaja din lunca Trotusului, linga Adjud. Linga ea fost gasita, cu jugulara taiata, Claudia I., de aceeasi virsta, din Bacau, strada Victor Babes. Din declaratia supravietuitoarei reiese ca ucigasul colegei sale ar fi Anton Birzu, 78 de ani, de loc din comuna Berzunti - Bacau, care isi ducea zilele prin orasele Onesti, Comanesti si Tirgu Ocna, dindu-se drept veteran de razboi, colonel de aviatie in rezerva. Criminalul era o cunostinta mai veche a moartei, pe care o vizita cu regularitate, de aproape un an, la camin. Anton Birzu nu este la prima crima. El a mai ucis odata, cu singe rece, in urma cu 36 de ani, si a fost condamnat la 25 de ani de temnita grea, la Aiud. A iesit insa in 1977, in urma unui decret prezidential de gratiere. Toti cei care au intrat in contact cu Anton Birzu si-l amintesc ca pe un personaj violent, un procesoman si un reclamagiu care era convins ca, in lumea asta, numai el are dreptate, iar toti ceilalti ii vor doar raul. "Era o jigodie cu "J" mare, mare cit un bloc cu 16 etaje. L-am anchetat in urma nenumaratelor violente pe care le savirsea. Avea o aparenta fragila, dar era rau tare. Era diabolic" , ne-a marturisit maiorul Grigore , comandantul politiei din Comanesti. Prima crima Primul lui conflict cu legea a avut loc inca in 1957, cind a fost condamnat la patru ani de detentie pentru "uzurpare de titluri oficiale", el atribuindu-si in mod nemeritat gradul de colonel si calitatea de mutilat de razboi. Anton Birzu a intrat prima data in puscarie in toamna anului 1957. Atunci, Tribunalul Moinesti l-a condamnat la patru ani de