Incepind cu 21 octombrie, in baza Legii locuintei din 1996, Romania ar fi trebuit sa fie o tara cu un mediu urban presarat cu asociatii de proprietari. La doua saptamini inainte de aceasta data, in Iasi, peste 80% din membrii fostelor si inca foarte actualelor asociatii de locatari nu au hotarit constituirea persoanelor juridice care sa ii reprezinte in calitate de proprietari. Si nu exista date care sa sugereze ca la nivel national lucrurile ar sta mai bine. Pentru ce, atunci, tot deranjul? Ratiunile care vor fi stat la baza initiativei in cauza ar putea fi impartite in doua categorii. Pe de o parte, unele mai putin tangibile, legate de mentalitate. Construite "in bloc" pe timpul lui Ceausescu, blocurile-cutii de chibrituri multiplicate la infinit pe tot cuprinsul patriei au fost vindute la fel de "in bloc" imediat dupa revolutie, la preturi ce le-au facut accesibile pentru majoritatea populatiei. Fara a se modifica in vreun fel spiritul gregar-egalitarist a carui imagine fidela erau si sint. O lege care sa formalizeze situatia de fapt a proprietatii la nivelul organismelor de administrare in comun a imobilelor va fi fost gindita pentru a pompa bucuria proprietatii in singele romanilor, fiind un prim pas spre mult dorita schimbare de mentalitate. Dar poate ca punem prea multe subtilitati pe seama legiuitorului roman. Pe de alta parte, cu siguranta ca au existat intentii pragmatice in promovarea legii. Cea mai importanta dintre ele e cea legata de functia de negociere si diminuare a numarului de rau-platnici catre furnizorii de utilitati publice: RAJAC, RAT. Aceste regii ar urma sa negocieze cu asociatiile de proprietari si doar acestora le-ar reveni rolul ca, prin reglementari cuprinse in statutul lor, sa aiba grija ca toti membrii sa-si plateasca facturile pentru a evita debransarea tuturor membrilor de catre furnizorul de utilitati creditor. Tocmai existenta acest