Poli Agronomia Iasi - Callatis Daewoo Mangalia 68-7 (23-0), in etapa a VI-a din Divizia A la rugby Au trebuit sa treaca sase etape pentru ca impatimitii de rugby sa-si vada favoritii la lucru in aceasta editie de campionat, daca nu punem la socoteala comedia cu Santierul Naval Oltenita, care a durat mai putin de 50 de minute. Desi au intilnit o echipa valoroasa, ce a fost la un pas de a incurca socotelile Sucevei in etapa anterioara, rugbistii ieseni au facut un nou galop de sanatate, cistigind la o diferenta care nu mai lasa loc comentariilor. Doar inceputul a fost parca ceva mai greu, insa o data dezlantuita, furia gazdelor nu a mai putut fi oprita. Studentii au jucat modern, la mina, atacind din primul si pina in ultimul minut. Pentru a mai cistiga timp iesenii au renuntat, in general, la a mai incerca transformarea eseurilor. Indiferent de scor, jocul a curs numai spre buturile oaspetilor, demna de remarcat fiind comportarea sportiva a jucatorilor de la Callatis. Acestia au intrat in jocul gazdelor, jucind deschis, ceea ce i-a costat pina la urma. Eforturile generoase ale oaspetilor au fost totusi rasplatite in ultimul minut printr-o incercare reusita de Iorga si transformata de Albu. Incepind de ieri, iesenii au intrat in cantonament pentru a pregati ca la carte meciul de simbata, cu CSM Eldoforest Suceava (principala contracandidata la promovare). Echipa este cazata la hotel Ceramica, cheltuielile fiind suportate de trustul Nena, noul sponsor al Politehnicii Agronomia. Pentru ieseni au marcat Ciubotaru C (3 incercari), Hordila (2), Dobre (2), Luca (2), Saramet (2), Budisteanu (1), Bas (1), Hordila (drop-goal). Au jucat echipele: Poli: Colta, Dobre, Enachi, Budisteanu, Bas, Ionescu, Ciubotariu C, Cojocaru, Costache, Cazacu, Luca, Manole, Cuzic, Ursu si Hordila. Callatis: Rusu, Candidatu, Bontiuc, Ciofu, Andronic, Iorga V, Sofron, Moldovan, Laris, Cimpean, Dragos