Carburantii sint cei mai buni prieteni ai guvernantilor din Romania dupa 1996. Mai cu mot decit oricare alt produs, ei sint mediul principal de transmisie a unor politici - sau mai degraba surogate de politici - de acoperire in ultimul moment a unor gauri bugetare de diferite marimi si origini. Oricit de greu ne-ar fi, trebuie sa recunoastem chiar ca ideea scumpirii preturilor la combustibili, pe cit de simpla pe atit de fixa pentru Finante, daca pina si revolutionarul Remes s-a oprit asupra ei, este un soi de activ valoros pentru o administratie careia, pare, ii lipseste cu desavirsire si imaginatia, nu numai vointa de a face reforma. Nici nu stii daca e cazul sa admiri supletea cu care "managementul caderii" ocoleste de fiecare data o criza ce pare iminenta sau sa te sperii de cosmarul in care simti ca niciodata nu te vei putea desprinde de primul metru al pistei. De ce e atit de relativ eficienta scumpirea combustibililor - pina la 7500 de lei de astadata - pentru mentinerea macroechilibrului financiar? Un inceput de raspuns l-a dat fostul ministru, Daniel Daianu, in apararea unei masuri proprii, similare. El se baza pe faptul ca, in comparatie cu alte produse, cererea pentru combustibili este rigida la modificarile pretului acestora. Cu alte cuvinte, o crestere cu 50%, de pilda, a pretului atrage o scadere sensibil inferioara pe termen lung a consumului, fiind vorba de un produs care nu poate fi eliminat total din structura cumparaturilor unei persoane sau firme. Cu un impecabil cinism de birou, usurat doar de perfecta fundamentare teoretica, Daianu declara ca oricum, in timp, consumul de combustibil va reveni la nivelul anterior scumpirii, deci masura guvernului va da roade. Exista insa si alte avantaje ale ridicarii pretului la combustibili in comparatie cu alte metode de stringere de venituri la bugetul de stat. De exemplu, o crestere generalizata a fiscalitat