In masura in care sustin procesul de restructurare economica, romanii ar avea toate motivele sa vada in harnicia reformista de sarbatori a Guvernului un cadou cu fructe viitoare deloc de neglijat. Cum altfel ar putea fi privita decizia Guvernului - dupa toate aparentele ireversibila - de a elimina sursele a 2.000 de miliarde de lei pierderi si 10.000 de miliarde de lei datorii prin inchiderea a 30 de intreprinderi "fruntase" pe economie? Facind abstractie de trecutul si viitorul reformei, precum si de circumstantele in care s-a luat decizia cu pricina, fara indoiala ca masurile sint cum nu se poate mai binevenite, urmind sa contribuie substantial la insanatosirea mediului economic romanesc si a finantelor publice in 1999. Nici daca reintroducem in ecuatie elementele mentionate eliminarea perdantilor nu devine nemeritorie. Apar insa ceva nuante si rezerve, in special cu privire la ce va urma. Intr-o prima faza, sa eliminam rezervele venind dinspre trecut, de pilda ca Romania a trecut dupa 1996 si prin perioade mult mai faste, cind hotaririle reformiste ar fi avut, pe linga un sprijin mai sustinut al populatiei, un impact mai puternic asupra economiei ca ansamblu, fie si doar ca imagine pentru exterior, si ar fi adus mai multi bani la buget ori ar fi taiat din pierderi inainte de a se produce. Aceste fapte sint insa deja daturi, prin efectele lor, pentru prezent si, din punct de vedere economic, nu au alta relevanta in afara de aceea ca se pot constitui in invataminte pentru ce va sa vina. In ce priveste prezentul, insa, situatia e ceva mai delicata. Ideea centrala e ca Guvernul nu a luat decizia de a lichida 30 de pietre de moara din industrie intr-un mod clar inteles si asumat cu detasare, la un nivel fundamental, in toate consecintele sale. Este, mai degraba, un set de incercari cu iz de disperare a ceasului al doisprezecelea de a salva un minim de echilibru macroec