Sintagma din titlul textului nostru are mai multe întelesuri ce tin de domeniul istoriei literare si al culturii, de "tesătura" de relatii pe care o determină si în care există opera, de raportul national/international în planul valorizării textului poetic, în sfîrsit, de acel "sistem"... nesistematic asemănător unei jungle, dar fără regulile ei, pentru că el se situează la interferenta dintre cultură, pe de o parte, si pseudocultură, politică si politicianism, eseistica socio-politologică si exegeza istorică mai mult sau mai putin profesionistă, pe de altă parte.

Atunci cînd Nicolae Iorga scria, în anul 1903, articolul intitulat Eminescu si generatia de astăzi, după ce descifrase o parte a manuscriselor depuse de Maiorescu la Biblioteca Academiei, abia în anul 1902 (!), si exclama: "un nou Eminescu apăru!", el se referea, în fapt, la un alt Eminescu, la "poezia si proza pe care nu le-a tipărit. Dar nici nu le-a distrus".

Afirmatia aceasta din urmă a rămas multă vreme (opinia noastră este că s-a întîmplat astfel pînă la si după Ion Negoitescu) nu chiar luată în seamă. Astfel spus, asa-numitele "postume" nu erau, se pare, în opinia lui Eminescu, atît de diferite, cum le considerau Ibrăileanu si altii, de celelalte texte, iar Strigoii ori Melancolie, de pildă (desi nu numai ele), nu fac decît să confirme perspectiva poetului.

Iorga nu rămînea la sintagma citată mai sus si nici la remarca, ce tine de bunul simt comun, privitoare la faptul că autorul Scrisorilor a păstrat, chiar cu o anume grijă, am adăuga noi astăzi, opera nepublicată. Istoricul descria imaginea existentă atunci a creatiei eminesciene, a celor ce o cunosteau prin selectia bine stiută întreprinsă cu (s-o numim astfel:) destulă "zgîrcenie" de Maiorescu, în anul 1883:

"Ei înteleseseră pe Eminescu", scria Nicoale Iorga, "ca pe un romantic: din voia lui se despărtise de lume, pe