Sos - Scrisori in dezbaterea cititorilor. "Am ales nefericirea". Stimata d-na Sanziana Pop,. Indraznesc sa va scriu si sa va cer ajutorul intr-un moment de rascruce al vietii mele, avand incredere in dvs. (minunata revista "Formula As"), cat si in cititorii acestei reviste (oameni...
Sos - Scrisori in dezbaterea cititorilor
"Am ales nefericirea"
Stimata d-na Sanziana Pop,
Indraznesc sa va scriu si sa va cer ajutorul intr-un moment de rascruce al vietii mele, avand incredere in dvs. (minunata revista "Formula As"), cat si in cititorii acestei reviste (oameni cu suflet). Ma numesc Maria, am 30 de ani si locuiesc in Constanta. Cineva imi spunea odata ca viata langa un om care bea este un iad. Traiesc aceasta viata de opt ani, sperand in tot acest timp ca pana la urma binele va invinge raul, asa... ca in povestile acelea frumoase pe care le auzeam in copilarie. Ma tem ca am amestecat prea tare povestea cu viata si la finele acestor ani, ma simt rupta in bucati...
Am acceptat de buna voie sa fiu jignita, mintita, batuta, umilita etc. (Cum ar putea sa incapa in cateva randuri suferinta atator ani?!).
Am ales nefericirea...
Pentru ca mi-am dorit un rost si un sens. Pentru ca m-am gandit mereu ca divortul este un pacat... Dupa multa suferinta, acum trei luni, am nascut o fetita. Cand mi-am vazut copilul (dupa o sarcina cumplita, in care nu mai speram sa mai supravietuiesc nici eu), am inteles ca Dumnezeu ma iubeste. Am crezut ca prin acest ingeras ne vom regasi... Am crezut ca ne va putea schimba viata, dar m-am inselat. Abia acum pot spune ca m-am trezit. Brusc. Am inteles, in sfarsit, ca ocupam amandoua un loc la periferia vietii lui si ca viata noastra nu va fi niciodata altfel! Serile, uneori si noptile, sotul meu le petrece in carciuma, cu prietenii. Indiferent insa de ora la care vine acasa, incepe scandalul.