Cenzura, pe limba ei

În primul număr din anul acesta al ADEVăRULUI LITERAR SI ARTISTIC sînt publicate cîteva "note" si "referate" întocmite între 1960-65 de functionarii Cenzurii politice, institutie numită pe atunci Directia Generală a Presei si Tipăriturilor de pe lîngă Consiliul de Ministri. Cenzorii angajati pe dosar si dresati să vîneze teme, idei, stări si cuvinte interzise prin hotărîri superioare de partid, variabile de la an la an, citeau prin aceste grile tot ce urma a fi tipărit si conditionau "bunul de tipar" de eliminări si modificări, atunci cînd nu interziceau în totalitate publicarea unui articol sau a unei cărti, considerate iremediabil gresite ideologic. Valoarea literară nu-i interesa cîtusi de putin, nu era treaba lor si, se poate bănui după felul cum scriau, majoritatea nici nu erau capabili să o aprecieze, ochelarii de cal limitîndu-le cîmpul întelegerii la o linie. Iată, de exemplu cum începe Nota cenzurii, datată august 1960, la volumul de debut Poarta al lui Nicolae Velea: "Volumul cuprinde sapte povestiri cu subiecte din viata satului nostru. Tematica acestor povestiri este necorespunzătoare si depăsită. Se redau aspecte nesemnificative din perioada de început a procesului de cooperativizare a agriculturii, precum si din perioada reformei agrare si a anilor de secetă. Nici o povestire nu oglindeste aspecte esentiale din viata satelor noastre de astăzi." Una dintre ele, "total gresită", Cioburi, e eliminată, iar la restul se fac "observatii" ce trebuie "rezolvate" de către editură (parsivenia era că cenzura nu tăia niciodată cu mîna ei, dar conditiona aparitia de eliminările si modificările impuse). v Referatul din 1961 la Risipitorii lui Marin Preda, semnat de sef-lector Moraru Fl, are trei capitole. Unul rezumă în limboi de lemn subiectul (de exemplu: "George Munteanu, fiul unui medic oculist de formatie burgheză, este membru de