Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectrul inghetului s-a indepartat de Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 30 ianuarie 1999 ·

•A fost reluata aprovizionarea cu pacura la CET I Iasi

Amenintarea ca orasul sa ramana fara incalzire in mijlocul iernii s-a indepartat temporar. In aceste zile s-a reluat aprovizionarea cu pacura a Centralei Electrotermice Iasi, la CET I Iasi, urmand sa soseasca mai multe garnituri de tren cu combustibil importat din CSI. Mentionam ca la inceputul lunii ianuarie, aprovizionarea fusese sistata in urma platilor extrem de mici efectuate de CET catre SC "Termoelectrica" SA. Conducerea acesteia din urma a conditionat chiar reluarea alimentarii orasului de plata in aceasta luna a sumei de 44 miliarde lei. Cele trei saptamani de criza in aprovizionare au reprezentat o situatie singulara, fiind pentru prima data, cand orasul nu mai avea perspectiva asigurarii pacurei pe timpul iernii. "Norocul nostru a fost ca temperaturile au fost relativ ridicate, am consumat putin combustibil, iar stocurile au fost suficiente. In cazul unui ger ne-am fi aflat in pragul unei nenorociri", a mentionat Radu Luca, purtator de cuvint in cadrul Filialei Electrocentrale Iasi.

In ciuda declaratiilor optimiste, situatia nu poate fi considerata rezolvata atata timp cat orasul, prin RA Termoficare, continua sa nu isi plateasca agentul termic. Ultima factura integral platita de RA Termoficare catre CET Iasi dateaza din luna ianuarie a anului trecut. In prezent, regia are de platit 114 miliarde de lei catre furnizorul de agent termic, insa este extrem de greu de crezut ca regia va mai ajunge vreodata sa fie cu plata facturilor "la zi". La suma debitelor mentionate anterior se vor adauga de la inceputul saptamanii viitoare alte circa 25 miliarde de lei, corespunzatoare valorii consumului inregistrat in luna ianuarie. Se va ajunge ca regia sa aiba de platit 140 miliarde lei, o suma astronomica fata de capacitatea de plata a locatarilor din Iasi.

•A fost relua

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum o ora
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Peste 7 miliarde de lei pentru modernizarea a două sectoare de cale ferată între Craiova şi Caransebeş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al companiei, este vorba de lotul 3 Igiroasa-Drobeta Turnu Severin şi lotul 6 PO Poarta-Caransebeş, aferente obiectivului major de investiţii „Modernizarea tronsonului Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Valoarea fi

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°