NăSCUT în 12 februarie 1899 si trecut, imediat după primul război mondial, prin cenaclul lui Macedonsky pentru a rămîne apoi destulă vreme, în cel al lui Lovinescu ("Sburătorul"), I. Peltz (născut în 1899) si-a făcut ucenicia pe la revistele avangardiste, exersîndu-se si în compuneri care nu-l exprimau. Dar era un combatant în gazetele vremii (Adevărul, Dimineata, Facla, Chemarea, Lupta), demonstrîndu-se a avea un condei de bun ziarist. Începe să publice înainte de vreme, la o vîrstă a tuturor căutărilor. Cartea lui de debut e din 1916 (deci cînd tînărul autor avea numai 17 ani) fiind un eseu inconcludent, intitulat Menirea literaturii, comentînd, deci, pe marginea conditiei morale a scrisului artistic. Urmează, în avalansă necontrolată, alte cărti: Stafia rosie (1918), Flori (1919), Fantose vopsite (1924), adunînd proze (cele mai multe de mică întindere), minate de sentimentalism, aplecare spre poematic si tendinta spre grotesc care tăinuia, de fapt, unda melancoliei. Din experimentele sale avangardiste s-a născut romanul din 1929 Viata cu haz si fără a numitului Stan, unde mijloacele suprarealiste se disting cu ochiul liber. Mai urmează, tot ca etape de gestatie, în 1932, Horoscop si Amor încuiat în 1933.
Această prodigalitate prozaistică a pregătit util marile sale împliniri artistice care nu au întîrziat să vină. Se vor numi Calea Văcăresti (1933) si Foc în hanul cu tei (1934). Aceste două romane l-au impus definitiv în proza românească interbelică (nu numai!) semnalînd un talent viguros, excelent în recrearea artistică a unei ambiante. Ambianta pe care o recreează, cu mare har, I. Peltz este mahalaua evreiască a Bucurestilor. Cum a observat G. Călinescu, care a apreciat superlativ cele două mari romane, evreimea mahalalei lui Peltz e o variantă a mahalalei românesti intransplantabilă. Pompiliu Constantinescu a semnalat, si el, într-o p