Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La FCM "Poli", in acest sezon, Ilie Dumitreascu ar fi al cincilea presedinte

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 22 februarie 1999 ·

Editia de campionat 1998/1999, a Divizie B, a fost, pina in prezent, una destul de zbuciumata pentru clubul din Dealul Copoului. Din prima etapa de campionat si pina in prezent, fotoliul de presedinte la FCM "Poli" a fost ocupat de trei presedinti, Vasile Drutca, care in momentul de fata, se afla in fruntea clubului, este al patru-lea.

In cazul in care fostul mare international Ilie Dumitrescu ar accepta postul de sef al gruparii din Copou, ar fi presedintele cu numarul cinci. Oricum, sintem convinsi, ca daca Ilie Dumitrescu ar deveni numarul unu in club, situatia s-ar lamuri. Ambitios cum il stim, fostul international ar creea la FCM "Poli" o atmosfera cu adevarat profesionista, o atmosfera pe care Iasul fotbalistic o asteapta de foarte multi ani. Nu se poate a firma ca celelalte persoane care au trecut prin aceasta functie nu au fost profesionisti, ba din contra. Insa, pentru fotbalul de la noi, venirea lui Ilie Dumitrescu inseamna o schimbare radicala, o orientare catre un fotbal pe care microbistul iesean nu l-a simtit, poate, niciodata. Un exemplu in acest sens este ceea ce se intimpla, in prezezent, la Oradea, acolo unde Gabi Balint a luat pe FC Bihor de pe la mijlocul clasamentului iar acum, in retur, se va bate pentru un loc sub soarele primei divizii.

In ciuda tineretii sale, Dumitrescu poate face fata postului. Nu este un om pentru care presedintia la club il va face cunoscut. Ci invers. Prin Ilie Dumitrescu, FCM "Poli" are mari sanse de a fi vazut cu alti ochi, mai buni, decit pina acum. Poate fi, daca vreti, o deschidere catre o lume care pina acum nu prea ne-a vazut cu ochi buni. Un raspuns afirmativ din partea fostului mare international, in privinta raminerii la Iasi, si cu o serie de oameni de fotbal, precum Mihail Vlasov, Constantin Benta, Constantin Holerca sau Romeo Olteanu, precum si cu un trio de antrenori ambitios

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 43 minute
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum o ora
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 4 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 5 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 48 minute
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 3 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Euro 2024 Turcia învinge Georgia!

Ziua Constanta acum 43 minute
Meciul Turcia - Georgia (ora 19.00, Dortmund), din grupa F, a deschis ziua a cincea de la Euro 2024. Turcia a învins Georgia, cu scorul 3-1 la Dortmund, pe o ploaie torențială, în grupa F de la Euro 2024. Turcia s-a calificat la Euro 2024 terminân

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 37 minute
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

26°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°