O dată pe an, în mica localitate Solothurn (Soleure, Soletta) din nord-vestul Elvetiei, cinefilii cantoanelor reunite iau cu asalt cele cîteva săli ale orasului (unele, improvizate) ca să fie à la page cu productia autohtonă de film. Cînd vezi cîtă lume se adună să vadă ba documentare, ba scurt-metraje, ba lung-metraje de fictiune, pelicule nici prea-prea, nici foarte-foarte, nu poti să nu te gîndesti cu jale la ce se-ntîmplă acasă... După ce te gîndesti, pac si "explicatia sociologică": păi da, îti spui rîzînd în barbă, ei se plictisesc, n-au ce face, asa că vin la cinema - pe cîtă vreme noi, care nu ne plictisim, stăm acasă, asteptînd să vină mineriadele peste noi... Fiecare civilizatie are divertismentele pe care le merită.
Pînă la editia 34, Zilele cinematografice ale Solothurn-ului aduceau în capitala acestui canton toate filmele făcute în cursul anului precedent. Democratie si plictis. Anul acesta, schimbare de politică - exprimată fără echivoc de directorul festivalului, Ivo Kummer: "Concepute pînă acum ca un fel de panoramă a cinema-ului elvetian, ăZilele cinematograficeă se înnoiesc en douceur. Continuitatea travaliului unor realizatori nu mai este criteriul determinant al programării, de-acum înainte ceea ce primează este calitatea fiecărui film în parte. De aceea, toate filmele, pentru marele sau micul ecran, a trebuit să treacă prin procedura de selectie. Dreptul de a fi în mod automat pe afisul ăZilelor cinematografice ale Solothurnă-ului nu mai există sub această formă." De ce a fost nevoie să se recurgă la această măsură, "antipatică" pentru refuzati? Tot dl. Kummer explică negru pe alb: "În cursul celor 34 de ani scursi s-a constituit un ăpoolă (rezervor, cartel) de cineasti care, pe baza faptului că lucrează în cinema în mod constant si profesionist, revendică dreptul de a avea un loc din oficiu în programul festivalului. T