Normalitate. Acesta este termenul care poate caracteriza cel mai bine recentele negocieri cu Banca Mondiala ale guvernuluI roman, prin delegatia condusa de Traian Basescu. Normalitate care s-a rasfrint si asupra reactiilor presei, ale partidelor politice si, foarte probabil, asupra viitoarelor negocieri cu Fondul Monetar International. Fara patetisme, fara prea multe plinsete cum ca programul ar fi 30-50-70% sau mai mult romanesc ori strain; sau ca, fiind constienta de nevoia disperata de a ajunge la un acord care sa-i deschida drumul si celui cu FMI, Banca Mondiala va impune conditii diabolice care sa faca jocul cine stie cui. Nu, doar sentimentul impacarii cu situatia in care ne aflam si asumarea ei ca atare. Si constatarea ca, in mare, actiunile presupuse de "asumare ca atare" a situatiei economiei romanesti implica un set de actiuni care nu sint nicidecum contrare cererilor Bancii Mondiale. Care au fost de fapt aceste cereri? In primul rind, accelerarea restructurarii sistemului bancar. Mai concret, pina la inceputul lunii iunie, cind se va intruni consiliul de conducere al BM, creditele neperformante ale bancilor de stat trebuie sa fie "in plin proces de transfer" catre Agentia pentru gestionarea creditelor bancare neperformante. Dincolo de faptul ca legea pentru infiintarea respectivei agentii este deja in vigoare de citeva saptamini, acesta este un pas indispensabil pe care guvernul roman trebuia sa-l ia in sprijinul reformei. Doar asa se va asigura ca o criza sau o panica bancara devine improbabila, si nu ameninta stabilitatea bugetara, monetara sau valutara a tarii. Chiar s-ar putea pune intrebarea de ce acest proces nu a inceput mai de mult. In al doilea rind, BM a cerut privatizarea a 250 de intreprinderi mici si mijlocii din portofoliul FPS, precum si "scoaterea" la privatizare a 30 de mari intreprinderi. In acest caz, cererea BM este chiar modesta pe lin