De fiecare dată, aceeasi situatie: cozi, cozi interminabile, exasperante... O dată pe an, clermontezii se-nghesuie să fie cît mai în fată la "festivalul lor" - mîndria regiunii, a Frantei si, pînă la urmă, a întregului mic mapamond cinematografic. "Mic", pentru că la Clermont se văd, în exclusivitate, "scurte"! (Asa, ca la "CineMaiubit"...)Vin tineri (majoritatea), vin oameni în toată firea, vine"vîrsta a treia"; vin, parcă tot mai multe de la an la an, persoane cu handicap. Acestea din urmă sînt si singurele care au parte de un tratament privilegiat: sînt împinse în săli pe usile laterale, evitînd busculada. În rest, regizor în competitie, critic acreditat sau simplu plătitor de bilet - toată lumea intră "în mod democratic"! Nu poti să crîcnesti, e de prost gust. Iar dacă îti vine, cîteodată, să lasi baltă proiectiile filmelor în competitie încercînd sectiunile paralele - aici te asteaptă aceeasi nebunie/democratie: se intră în ordinea sosirii, se iese din sală pentru proiectia următoare - chit că, de multe ori, vrei să vezi alt program în aceeasi sală! (Cînd dl. primar al Clermont-ului s-a plîns, o dată, că n-are sens să mai iasă din sală pentru a reintra, a fost condus, politicos, afară...) Perversitatea acestei reguli este că, de cele mai multe ori, odată iesit, nu ai cum să mai intri: te-asezi cuminte în coada cozii si, cînd mai ai doar cîteva persoane în fată, se-nchid usile ca la metrou. Nu-ti rămîne altceva de făcut decît să vizitezi "orasul luii Pascal" si acele cîteva locuri din centru unde Rohmer a turnat Ma nuit chez Maud...
Văzînd cîtă lume "pontează" evenimentul - Clermont e, totusi, cel mai important festival de scurt-metraje din lume! -, nu poti să nu te-ntrebi cîti dintre acestia sînt cinefili adevărati si cîti, ocupanti de scaune. Regula de fier, care s-a călit timp de douăzeci de ani, mai spune că nu ai voie să te