Si în nota informativă despre Virgil Ierunca, unele trăsături nefaste de caracter ale lui Ion Caraion se exprimă fără nici o perdea. Este vorba, în primul rând, despre înclinatia sa de a monitoriza în detalii relatiile intime ale celor din jur, precum si de a contabiliza, până la centimă, veniturile lor materiale. Dintr-un timp destul de îndepărtat, poetul pare să-si amintească o sumă de întâmplări pe care, poate, chiar subiectul "studiului" său le uitase, dacă se vor fi petrecut cu adevărat. Iar faptul că propunea utilizarea unor secvente de viată particulară în polemicile purtate împotriva celebrului cuplu de la Paris nu era un semn de tinută morală dintre cele mai elegante.
Nici tendinta de a proiecta propriile sale defecte asupra altora nu poate fi ignorată. Între altele, Ion Caraion afirma că prietenul său de pe vremuri, ajuns la Paris, si-ar fi confectionat o biografie falsă. Dimpotrivă, poetul era specialist în asemenea malversatiuni si oferim un singur exemplu. Într-o mărturie din capul volumului Insectele tovarăsului Hitler, apărut la München, după ce s-a decis să rămână în Occident, Ion Caraion consemna că în 1944 ar fi fost căutat de Gestapo în redactia gazetei Ecoul, spre a fi arestat ca antinazist, si ar fi fost nevoit să se ascundă timp de câteva luni. Totul era o minciună elaborată. Agentură Gestapo nu mai exista la Bucuresti din februarie 1941 si nici o autoritate germană nu si-ar fi permis să opereze arestări si să violeze institutii pe teritoriul român. În realitate, Ion Caraion a fost în situatia de a se ascunde dintr-un motiv mai prozaic: s-a sustras serviciului militar. De asemenea, volumul său de debut, Panopticum, recenzat de altfel în Revista Fundatiilor Regale, nu continea nici un fel de materie protestatară la adresa regimului antonescian si tirajul lui nu avea de ce să fie confiscat de cenzură. Probabil, s-