Kathleen Casello

Organizat ca o expeditie militară, concertul "celor trei soprane"a avansat cu precizie militară pînă s-a întîlnit cu organizarea românească de la garderoba Sălii Palatului unde sute de spectatori au fost nevoiti, după ce au stat la cozi interminabile să se dea bătuti si să intre în sală cu paltoanele în brate - o imagine deloc sărbătorească.

Cînd împreună cu colegii mei ne-am împărtit tematica articolelor, mi-a revenit să scriu despre Kathleen Casello; am ales-o după fotografie, după chipul simpatic de studentă silitoare, fără să am alte criterii la îndemînă. C.V.-ul din caietul program - somptuos - povesteste lucruri minunate, dar experienta m-a învătat să fiu circumspectă cu asemenea prezentări; totusi, de la o laureată a unor mari concursuri ("Pavarotti", "Viñas" de la Barcelona, "Mozart" de la Salzburg) si după o carieră desfăsurată cu roluri titulare în teatre importante culminînd cu "la Scala" sub bagheta neîndurătorului Riccardo Muti, mă asteptam la mai mult. În grupul celor trei, vocea ei s-a arătat cea mai putin atractivă: Cynthia Lawrence are un glas robust, bine condus cu o tehnică sigură si strălucire, Kallen Esperian - cea mai frumoasă dintre voci - cu timbru catifelat culori bogate si valente dramatice; în această companie glasul lui Kathleen Casello a sunat mai sărac în armonice, metalic, cu evidente dificultăti în registrul înalt. Aria Violetei din "Traviata", actul I, cu ghirlandele ei de rulade si supraacute nu a avantajat-o; ea cîntă cu inteligentă si teatralitate dar i-a lipsit strălucirea, efortul fiind prea vizibil si coloratura greoaie. Mult mai bine i-a sunat celebra "Summertime" din "Porgy si Bess" de Gershwin în care si-a folosit cu expresivitate un registru mediu bun.

Atunci cînd cîntă împreună, în trio, artistele îsi demonstrează din plin profesionalismul, reusind - performantă foart