De prea multe ori cind se vorbeste de recenta ofensiva a PNL in CDR se confunda dorintele cu posibilitatile. Putem si noi spune, asemeni unui liberal, ca ascensiunea PNL in ierarhia Conventie ar fi un lucru sublim, ca rotatia presedintiei CDR intre PNL si PNTCD ar fi un lucru benefic. Dar ar trebui sa ne grabim sa spunem si ca aspiratiile liberalilor sint greu de pus in practica. Cum greu de materializat sint si elementele de reforma economica fixate de liberali, intr-un manifest economic, ca fiind prioritati pentru toamna ce vine. De ce este dificil pentru liberali sa se impuna in CDR? Simplu! Pentru ca CDR nu exista in fapt. PNL nu are la indemina nici un mijloc formal de a face presiuni asupra taranistilor. Disputele cu taranistii se consuma cu preponderenta in cadru informal - in presa, pe culoarele Parlamentului sau la suete. CDR este o structura anchilozata, pusa la pastrare intre alegeri si activata din patru in patru ani, cind nu e bine sa transmita semnale de instabilitate. Exista un adevarat complex al CDR, pe care PNTCD stie sa-l manipuleze foarte bine. Pina acum, cine a facut un pas alaturi de CDR a sfirsit prin a ramine in afara Parlamentului. Liberalii stiu foarte bine acest lucru: au iesit din Conventie inaintea alegerilor din 1992 si au gustat timp de patru ani din fructul amar al excluderii din viata politica de prim plan. La fel de bine stiu acest lucru si liberalii din afara PNL (din PAC si PL'93) care au obtinut la alegerile din 1996 cu mult sub 3% din voturi. Si, dupa cum arata sondajele in acest moment, UFD (fostul PAR), autoexclus nu demult din CDR, risca sa repete experienta. Complexul Conventiei a facut ca fiecare tentativa de reformare a organizatiei sa aiba un aer speriat, teribilist. Dupa fiecare discurs revolutionar, al PNTCD sau al PNL, urma o tacere superstitioasa, izvorita din credinta ca ceva ce s-a dovedit viabil nu trebuie schimbat