Îl stiam pe dl. Nicolae Balotă drept un luminat cărturar. Acum, cînd i-am citit jurnalul si mărturisirile memorialistice, am realizat dimensiunile exceptionale ale acestei cărturării. Citise pînă la 30 de ani, în cele vreo cinci limbi pe care le frecventa, uimitor de mult: literatură beletristică, filosofie, teologie. Îi cunostea profund, ca putin altii, pe Maxim Mărturisitorul, pe Meister Ekhartdt, von Balthasar, Sf. Augustin, Francisc de Assir, Dionisie Areopagitul, Rudolf Otto, Karl Barth, Origene, Vasile cel Mare, Sfîntul Ioan al Crucii, Toma de Acquino, Maritain, Berdiaev, pînă la misticii evrei din vechime ajungînd la, să spunem, Martin Buber. Este catolic practicant, considerîndu-se ceea ce numeste a fi "un ales"; adică un om care crede profund în adevărurile revelate. De aceea toate lecturile sale aveau o apăsată dimensiune comparată. Ce profesor extraordinar de filosofie, să repet si eu după d-na Marta Petreu, ar fi fost dl. Nicolae Balotă în Clujul natal, după generatia lui Blaga, D.D.Rosca, Liviu Rusu, dacă nu ar fi avut loc catastrofa comunismului postbelic! Dar omul e sub vremi si dl. Balotă, după ce fusese, din anul al patrulea de facultate, preparator la psihologie pe lîngă catedra lui Stefănescu-Goangă, a avut parte de slujbe pasagere la Cluj, apoi, din 1954, prin înaltă protectie a unui fost coleg de liceu, una la Bucuresti, de functionar - datorită poliglotiei sale - la un Centru de Documentare Medicală. I se acrise de Cluj, unde i se părea că se sufocă la propriu, sperînd că imensitatea Bucurestiului îi va da mai largi posibilităti de miscare. Gresea. Matca lui era în burgul Clujului, unde se găseau mai toti fostii membri ai Cercului literar de la Sibiu, printre care se prenumăra, si profesorii săi în frunte cu Blaga, pe care-l vizita în cămăruta de la Biblioteca universitară (unde căpătase o slujbă), denumită de poet si de ceil