Tiparul mustătii de palicar răsucită în sus a poetului noptii de iunie, ochelarii săi pedanti de epocă, fără ulube, picînd de pe nas în lungul snurului la cel mai mic rictus al fetei sustin fizionomia unui om spiritual, retoric si - din cauza ironiei si umorului propriu exagerat - capabil de răutăti (mai mult estetice).
Epigrama nefericită a lui Macedonski adresată lui Eminescu a pus pe literatura română o pată asupra căreia criticii s-au înversunat, unii încercînd s-o explice, altii s-o steargă, dacă nu măcar s-o înteleagă... E cert că fără atacul inuman de o cruzime copilărească Macedonski s-ar fi bucurat mai din timp de acea atentie deosebită ce o merită opera sa si pe care azi critica eliberată de complexul contemporanilor, i-o dă din plin. Dar sigur e si că Macedonski n-ar fi fost Macedonski dacă nu ar fi săvîrsit impietatea. Act tipic artei sale de simbolist răzvrătit. Răzvrătit, dar imediat capabil de căintă:
"Iertare! Sînt ca orice om:/ M-am îndoit de-a ta putere/ Am rîs de sfintele mistere/ Ce sînt în fiecare atom./ Sînt ticălosul peste care/ Dacă se lasă-o întristare/ De toti se crede prigonit/ Dar, Doamne nu m-ai părăsit/ Sînt un om ca orice om - iertare"(Psalmi moderni).
*
Un temperament modern, contradictoriu, ce se cuvine judecat cu subtilitate, si înapoia cărei măsti crispate de orgoliu distingi cîteodată si aerul vremii, prezent si în ironia acidă a lui Arghezi...
Fraza lui Macedonski sprijină în literatura începutului nostru de secol rafinamentul expresiei, cadenta cultă a ideii si imaginilor. E aici un punct de întîlnire citadin: Mateiu Caragiale, Hortensia Papadat-Bengescu...
"...În România, ca si în Franta, e romanticul timp al lui Napoleon al III-lea si al împărătesei lui, Eugenia, iar la Bucuresti, agent oficial al Prea Puterei lor, e Beclard, după care multe bucurestene din lu