Cine vrea sa porneasca, in Romania de azi, pe urmele pastorului mioritic, sa-si ia masuri severe de precautie. Ciobanelul tras prin inel, cu fetisoara ca spuma laptelui, a disparut in negurile baladei, impreuna cu oita sa metafizica.

Locul lui a fost luat de un bade pozitivist, bine infipt cu bocancii (nu se mai poarta opinci) in realitatea istorica. Cu o mana pe telefonul mobil si cu cealalta pe straita cu milioane (ciobanii din Poiana Sibiului sunt de-a dreptul miliardari), pastorul tranzitiei este un veritabil manager, pe care clopul (purtat in ultima vreme pe varful capului, ca o coroana papala) nu-l impiedica sa desfasoare afaceri extinse, investindu-si banii, pe deplin profitabil, de pilda in benzinariile din Sibiu.

Cine crede ca satele ciobanesti sunt pe duca, se-nseala. Puterea pastoritului de a invinge tavalugul istoriei este miraculoasa. Supravietuitoare a celor mai teribile constrangeri economice si politice (vezi epoca Ceausescu), milenara indeletnicire a romanilor e inca vie. Viitorul ei este sigur, mult mai sigur decat trecutul, care intra usurel in mormant. In zona aceasta, a traditiei si a culturii satesti, puterea banului e de-a dreptul distrugatoare. Neingraditi de nici un fel de reglementari privind arhitectura sateasca, ciobanii din Marginimea Sibiului renunta in masa la casa lor stramoseasca, in favoarea unor constructii hibride, decorate cu balconase si invelite in mozaic. Vechea, demna structura a bisericii romanesti (Sibiul e plin de monumente istorice) e parasita si ea, in favoarea unor constructii orientale, acoperite cu tabla argintie, la fel ca si palatele tiganesti, in vreme ce portul, superbul port de Sibiu (alb cu negru), e inlocuit cu imbracamintea turceasca, plina de paiete si fulgerari. Cumplit, dar adevarat: una din cele mai rezistente traditii satesti, ciobania, e ingropata in influenta mahalageasca a orasulu