În articolul despre etnoestetică din cunoscutul său dictionar de etnologie, R. Vulcănescu mentiona doar trei nume de specialisti care s-au remarcat în domeniul etnoesteticii românesti: Delavrancea, Al. Dima si Gr. Smeu. Într-o listă care este ceva mai lungă trebuie să figureze Petru Ursache, profesor de estetică la Universitatea din Iasi, care este autorul unui demers consecvent si de durată, marcat de lucrări ca Poetica folclorică (1976), Prolegomene la o estetică a folclorului (1980), Eseuri etnologice (1986) si cu deosebire de Etnoestetica (Institutul European, Iasi, 1998, 290). Sunt programatice pentru P.U. reformularea definitiilor culturii traditionale, detasarea netă de practicile studiilor tematiste, continutiste, de abordarea cantitativă, descriptivistă, de tehnicismul mărunt, autorul optând pentru examinarea calitativă si axiologică a creatiei populare, fiindcă este convins, spre deosebire de teoreticienii utilitarismului creatiei folclorice, că în spatiul oralitătii frumosul este evident, că au existat în mediile traditionale insi înzestrati care si-au performat creatiile pentru delectarea artistică, că acestia au avut o constiintă estetică explicită. P.U. refuză termenul folclor, preferându-i pe acela de literatură orală, care inculcă si ideea de calitate. Refuză să ia în studiu totalul de documente, oprindu-se la creatia majoră, la capodopere. Găseste că, în aprecierea creatiei traditionale, sunt neadecvati termeni ca primitivitate, forme rudimentare de gândire, si propune alte criterii de valorizare. G. Călinescu scria că "foarte multi folcloristi n-au nici o competentă în materie literară"; P.U. le reprosează - subtextual - neabordarea creatiei orale de pe pozitiile etnoesteticii, care cere o bună cunoastere a esteticii savante. Dacă în Poetica folclorului aplica teoria artei la literatura orală iar în Prolegomene... a schitat o teorie a v