Am cunoscut-o pe scriitoarea Georgeta Mircea Cancicov la Editura Cartea Românească a lui Marin Preda. Mi-a prezentat-o Georgeta Dimisianu care-i reedita cartea Pustiuri (apărută în 1942).
O tin bine minte: era o doamnă încă frumoasă, avea frumusetea rară a acelor femei pe care vârsta nu le-o stirbeste, ci numai le-o transformă.
Elegantă, îmbrăcată într-un costum de culoare roz, cu un turban tot roz. Era o doamnă distinsă, dar nu de o distinctie rece. Dimpotrivă, avea distinctia firească a boierului adevărat, care nu îndepărta, ci crea punti de legătură, apropiind.
M-a izbit firescul acestei purtări al doamnei din protipendada românească dinainte de război si parcă nevoia de a comunica. De câte ori ne întâlneam după întoarcerea de la Iasi, unde se ducea de ziua Sfintei Paraschiva, ne vorbea cu încântare despre această sărbătoare la care participase.
Fusese sotia lui Mircea Cancicov, ministru de Finante între 1936-37 si 1938-39, arestat si mort în puscăriile comuniste, după 18 ani de detentie îngrozitoare, în aprilie 1964.
Într-o scrisoare către G. Călinescu, publicată de Nicolae Mecu în volumul: G. Călinescu si contemporanii săi (Buc., Ed. Minerva, vol. I, 1984), Georgeta Mircea Cancicov, atât de apreciată de marele critic în a sa Istorie..., îi comunica teribila veste: "Abia de câteva zile am aflat că sotul meu a murit acolo unde se afla de 18 ani. În mod absurd, speram să-l revăd", totodată cerându-i ajutorul pentru a putea reedita la Minerva un roman. "Am aflat că romanul poate fi tipărit după unele schimbări de ordin ideologic", pe care i le comunicase Lucian Cursaru.
Ce "schimbări de ordin ideologic" puteau să pretindă functionarii de la Minerva în vremea aceea? (1964?) unei cărti în care răbufneste cu o franchetă rar întâlnită, interesul si admiratia scriitoarei pentru viata satului moldovean.
