Anuarul de cultură armeană "ANI", fondat la Bucuresti la jumătatea anilor ^30 de către renumitul orientalist armean H.Dj.Siruni, anuar care si-a încetat aparitia după numărul din 1943, a reapărut în peisajul cultural românesc în seria nouă, inaugurată în 1994 si urmată de editia comună pentru anii 1995-1996, editie datorată scriitorului Bedros Horasangian si ziaristului Mihai Stepan-Cazazian, cu sprijinul unor colaboratori din tară si de peste hotare.
De data aceasta, Mihai Stepan-Cazazian se bucură, la alcătuirea editiei pe 1997-1998, de aportul istoricului si omului de litere care este Anaïs Nersesian. Cele cinci mari capitole ale actualului număr al anuarului "ANI" au teme dintre cele mai variate.
În capitolul "Armenii în Tările Române", tânărul istoric Eduard Antonian face o amplă si interesantă prezentare a armenilor din Basarabia, concentrati de-a lungul vremii în veritabile centre armenesti precum Hotin, Chisinău, Soroca, Hâncesti si Cetatea Albă (Akkerman). Ceaslovul de la Cetatea Albă, datând din 1460, atestă existenta armenilor în acest oras basarabean, fiind nu numai un document cu valoare istorică, dar si artistică, datorită calitătii manuscrisul,ui si felului în care este împodobit. În afara unor note fugare din acest oras, în scurta sa cronologie, Arpiar Sahaghian prezintă date istorice si o listă a principalelor vestigii armenesti de la Cetatea Albă. Anuarul publică, în traducere românească un Studiu asupra istoriei armenilor din Akkerman până în veacul al XIX-lea, editat în 1922, în limba rusă, de către Grigore Avakian (1899-1982), cunoscut si erudit istoric, arheolog, profesor si traducător. În afară de istorie, autorul scoate în evidentă contributia armenilor la împodobirea orasului nu numai cu biserici, ci si cu lesplezi funerare, decoratia lor, dăltuită în piatră, purtând pecetea unei străvechi traditii în