La 18 aprilie 1931 N. Iorga devine premierul unui guvern de personalităti (deasupra partidelor), în care factotum (ca ministru de Finante si Interne) era cinicul Const. Argetoianu. Guvernul nu a putut face fată (cum n-ar fi putut nici un altul) teribilelor presiuni ale crizei economice mondiale si, la 5 iunie 1932, profesorul demisionează, hulit de toti. Argetoianu povesteste, în memoriile sale, că regele a suit pe tron cu ideea lovirii în pluripartitism (asimilat - se putea? - politicianismului) si instituirea unei domnii personale,
l-a însărcinat, încă prin vara lui 1930, pe Argetoianu, să întocmească un proiect pentru realizarea acestui scop. Argetoianu, care se credea si un mare finantist, a întocmit proiectul, pe care regele întîrzia să-l pună în aplicare. Cînd a intrat în conflict cu Iuliu Maniu, a încercat implantarea proiectului Argetoianu. Voia, totusi, o personalitate care să gireze guvernul peste partide. Titulescu, investit, a esuat în tentativa sa, pentru că, refuzînd să înteleagă mesajul suveranului, voia să-si asigure acordul partidelor si chiar al marilor puteri europene. Atunci Argetoianu, văzîndu-se aproape scos din joc, l-a propus pe N. Iorga, care, repede, acceptă înalta demnitate si formează guvernul. Sigur, repet, nimeni (nici un guvern) nu ar fi putut lupta cu clestele crizei economice, premierul (care era si ministrul Instructiunii) fiind silit să dicteze curbe de sacrificiu, neplătind salariile profesorilor (ca si ale celorlalti bugetari) cu lunile, ridicîndu-si toată lumea în cap si compromitîndu-si grav prestigiul. Vina era, într-un fel, a lui. Pentru vanitatea de a deveni premier (el, care dispunea de un partid insignifiant si, totusi, voia să conducă treburile tării) a plătit cu oprobriul efectiv al opiniei publice, indignată de procedeele sale (unei delegatii a învătătorilor neplătiti cu lunile, care, vizitîndu-l la ma
