Lui Boris Souvarine îi plăcea să-l citeze pe Chateaubriand găsind că fraza ce urmează convine mult mai bine lui Stalin si epocii sale decât asasinării ducelui de Enghien: "Atunci când în tăcerea abjectiunii, nu mai auzi răsunând decât lanturile sclavului si vocea denuntătorului, când totul tremurà în fata tiranului si devine tot atât de primejdios de a cersi favorurile sale, cât de a-i merita disgratia, istoricul pare însărcinat cu răzbunarea popoarelor. Degeaba prosperă Nero, Tacit s-a născut în Imperiu."
Lui Boris Souvarine i se pare că în a doua jumătate a veacului nostru rolul lui Tacit a fost într-un fel jucat de Soljenitîn (Martorul înlocuind Istoricul), dar nu despre această comparatie as vrea să discutăm azi. De fapt, nici nu discut pun doar o întrebare, recunosc, înfiorată. În societatea noastră care tot tranzitează de vreo zece ani încoace fără a se putea agăta nici de vreun mal al reformei, nici de pontonul memoriei, mai e loc pentru un Tacit?
La sfârsitul anului trecut a apărut la Editura Humanitas traducerea română a lucrării lui Souvarine despre Stalin si zadarnic i-am asteptat ecoul meritat. Repetăm: fără acest volum este imposibil să analizezi fenomenul nu doar stalinist, ci si - în general - comunist. Boris Souvarine un membru remarcat al Internationalei, s-a aflat printre fondatorii partidului comunist francez si e printre primii care a rupt cu Moscova, încă din 1924. Importanta sa atât ca istoric si ca animator al unor reviste de studii cum ar fi Contractul social a fost hotărâtoare pentru evolutia mentalitătilor. Cu o laborioasă răbdare si tenacitate a modelat constiintele rebele.
În 1935, după ce a semnat un contract cu o editură din Statele Unite ce nu-l va respecta, îsi prezintă studiul care merge contra curentului prosovietic interbelic, mai întâi la Gallimard. Refuzul vine, scandalos, de la Malraux, "C