Dacă va fi dezbătut la timp, adică pînă la viitoarele alegeri, proiectul legii lustratiei, introdus în Parlament de senatorul Constantin Ticu Dumitrescu, va stîrni mult zgomot în lumea politică de la noi.
E îndoielnic însă că vom asista la dezbaterea acestui proiect de lege. El vine tîrziu, dar chiar în ipoteza că ar fi existat acest proiect încă de acum doi ani, nu cred că diferenta ar fi fost prea mare. Uriasa parodie a reformei si a privatizării care a avut loc în România ani de-a rîndul n-ar fi putut fi împiedicată de o lege a lustratiei, nici dacă ea ar fi fost adoptată chiar din primele luni ale anului 1990. Mecanismele după care functiona economia românească nu puteau produce decît ceea ce au produs - un capitalism de tip ventuză, luînd de la stat tot ce se putea lua, fără a pune în loc aproape nimic, iar istoria Bancorex spune aproape tot si despre esecul întreprinderilor statului care au tot luat credite pentru a se pune pe picioare izbutind doar să se afunde într-o situatie disperată.
Ca să întelegi lucruri care acum par simple, că statul nu poate tine în spate la infinit firme care produc putin si prost sau mult si prost, ori firme care nu se pot acomoda la cererile pietei, ar fi trebuit să existe nu cîteva persoane cu viziune reformistă, ci cîteva zeci de mii de oameni capabili să facă reforma fără să astepte indicatii de la centru. Or, să fim seriosi, nu poti face economie de piată gîndind ca în socialismul de la noi, debransat de Occident si cu o viziune managerială care nu trece de poarta fabricii. Casta directorilor de întreprinderi si ai diriguitorilor centralelor care păstoreau ramuri întregi din copacul atins de putreziciune al industriei autohtone a intrat în cădere liberă atunci cînd a primit mînă liberă.
Se putea da o lege a lustratiei împotriva acestei caste? Sau o lege a lustratiei împotriva functionari
