Ioan PÂNZARU Vizita Papei se înscrie în două contexte: acela din România şi acela de la Vatican. În contextul românesc, evenimentul este legat de speranţe ca de obicei prea mari: se doreşte o ameliorare a imaginii României, o împăcare între greco-catolici şi ortodocşii majoritari, deschiderea unor tratative ecumenice care să ne introducă în Europa, nu prin economie, nici prin armată, ci prin biserică. Este adevărat că, în ordinea tehnică a comunicării internaţionale, România a fost la fel de prezentă în media ca gazdă a lui Ioan Paul al II-lea, precum era ca victimă a vandalismelor celor mai recente ale minerilor. Ceea ce au stricat secvenţele filmate de acum câteva luni au reparat (dă, Doamne!) cestelalte. Tot tehnic vorbind, este foarte greu de realizat o asemenea ieşire în undă; sute de oameni au trudit luni de zile. Spre deosebire de momentele cînd imaginea ţării este "servită" de diferite evenimente ocazionale ­ turnee de şah, meciuri de fotbal, iniţiative sociale, procedee tehnice noi ­ de această dată o bună parte din aparatul central al statului a trebuit mobilizată special pentru obţinerea acestui efect. Pe de altă parte, beneficiul constă în doar cîteva săptămîni de ecou pozitiv (dacă socotim toate materialele legate de activitatea Vaticanului care apar în presa catolică şi pe acelea legate indirect care menţionează vizita din România). Din punctul de vedere al prezenţei ţării în media, vizita Papei poate fi apreciată ca un lucru folositor, deşi costisitor. Raportul eficienţă-preţ este însă destul de bun, gîndindu-ne că persoanele care au organizat vizita ar fi făcut în această vreme, dacă n-ar fi venit Papa, pentru acelaşi salariu, alte treburi mai puţin utile tuturor. Relaţiile dintre ortodocşi şi greco-catolici au fost considerabil detensionate, dar se pune întrebarea cît timp va dura relaxarea, şi în ce măsură moda ecumenică, ce pare a fi atins as