Mircea VASILESCU Privind la numărul şi aplombul televiziunilor române, am spune că s-au dus timpurile cînd se minţea poporul cu televizorul şi cînd, împotriva manipulărilor televiziunii de stat, steagul luptei pentru dreptul la informare alternativă era dus, eroic, doar de SOTI. Avem, care va să zică, de unde alege, concurenţa îşi spune cuvîntul. Manipulatorii unici (de stat) au murit, consumatorii să trăiască! Şi pentru că sfînta telecomandă şi privitorul din spatele ei pot spori sau micşora audienţa unuia sau altuia dintre posturi, şi pentru că de audienţă depind contractele publicitare, iar televiziunile private, după cum se ştie, trăiesc din veniturile asigurate de reclame, aspectul comercial primează. Să-i dăm telespectatorului ce vrea, numai să nu schimbe postul, este mesajul implicit al concursurilor şi campaniilor promoţionale sau al lozincilor de tip "te uiţi şi cîştigi" sau "ţineţi aproape". Să fi murit ideologiile pe undele hertziene româneşti? A triumfat voinţa poporului asupra televizorului? Nici vorbă. Despre manipularea prin mass-media (chiar în societăţile libere) s-au scris mii de pagini, iar în ţările occidentale se recurge permanent la reglementări care să o împiedice. Statele Unite au, de acum trei ani, o nouă lege a comunicaţiilor (cea veche data de la începutul anilor '30), care fixează regulile concurenţei; în ţările Europei occidentale, de la caz la caz, s-a legiferat un anumit procent din cota de audienţă ori din puterea de emisie pe care o poate deţine o societate sau un trust, tocmai pentru a evita monopolul (inclusiv cel ideologic) şi a asigura alternativele. Există, apoi, organisme de monitorizare care sancţionează orice ieşire din normă, după cum există asociaţii ale profesioniştilor TV care îşi fixează şi aplică propriile reguli. Şi, bineînţeles, nenumărate asociaţii ale consumatorilor protestează atunci cînd, într-un fel sau altu