În 1960, după multe stăruinte, Ion Agârbiceanu, preot ardelean, obtine de la stăpînirea comunistă aprobarea de a i se reedita scrierile într-o serie de Opere în treizeci de volume, după un proiect bine cugetat ce trebuia să cuprindă, după aparitia scrierilor literare (inclusiv ineditele) si prea abundenta sa publicistică. Seria e pornită cu zor si, în 1962, apar, cu un ritm precipitat, trei volume. Dar în 1963 prozatorul moare (la 81 de ani) si soarta editiei rămîne de izbeliste. Alte două volume mai apar pînă în 1969, al saselea, la Editura Minerva, în 1971, al nouălea în 1976 si al zecelea în 1983. Apoi editia a înghetat. Acum doi ani, în 1997, a apărut al XV-lea volum din editie, continînd pasabilul roman inedit Prăbusirea (l-am comentat aici). În sfîrsit, în 1998, apare al XVI-lea volum din editie, cuprinzînd două scrieri tot inedite, dintre care cea dintîi, ampla nuvelă Pustnicul Pafnutie si ucenicul său Ilarion, fusese pregătită de autor, în 1938, pentru editia de la Editura Fundatiei Regale, iar a doua scriere, Sfîntul, (un microroman) e tot inedită. Amîndouă se publică acum după manuscrisele foarte citete ale autorului. Nu stiu cîte scrieri literare inedite mai sînt de apărut (autorul a scris mult în anii războiului, neputînd valorifica productia sa si, se pare, chiar în anii înghetului proletcultist) si nici dacă Editura Minerva are de gînd să continue editia, inclusiv prea multele volume continînd publicistica. Normal ar fi fost ca de prin anii saptezeci, să se fi pornit o editie critică din opera părintelui Agârbiceanu, însotită de întreg aparatul critic necesar. Dl Gh. Pienescu, cel ce se ocupase de editia de Opere în 1960, a tot stăruit în această idee. Îmi pare rău. Dar, acum, e prea tîrziu pentru o asemenea editie stiintifică de anvergură, reluînd materia celor cincisprezece volume apărute. Asa a fost, atunci, în 1960, cînd s-au por