"Daca n-as fi devenit actor, as fi visat sa ajung Artist. Ca Beligan sau Jean Gabin"
Exista doi Misu Fotino in istoria teatrului romanesc. Seniorul, interpretul de neuitat al unor personaje blajine si joviale de prin anii "30, si fiul: "juniorul" Misu, care se apropie si el acum de varsta de aur, cu vreo 50 de ani de cariera in spate. Acelasi suras gentil ca al tatalui, actor foarte indragit de publicul inceputului de veac romanesc, doar ca iutit usor la fiu prin cateva scantei sarcastice, tasnite de sub lentilele ochelarilor cu rame negre. Un umor dulce-perfid, inocent, dar cateodata si rau, la ciocanitoarea Woody (cum l-au poreclit cu tandrete colegii).
- Ati pornit-o cu dreptul pe scena, in compania unor celebritati ale teatrului: Maximilian, Beligan, Birlic, Timica, Giugaru - toata floarea cea vestita a comediei romanesti...
- Daca socotesc debutul meu de la 7 ani in "Coloniale", alaturi de Maximilian, Maria Filotti, Silvia Fulda, Talianu (asta era prin "37), pot spune ca am fost un privilegiat. Mai intai, pentru ca m-am nascut in familia Fotino. Tata era un actor celebru, director - prin anii "30 - al Teatrului din Cernauti. Acolo m-a conceput pe mine, dar mama era prea tanara, s-au despartit curand si pe mine m-a crescut pap. Cu un tata atat de bland ca al meu, care ma adora, pur si simplu, si alaturi de el si celelalte sotii ale sale (mai multe, de-a lungul timpului), pot spune ca am avut o copilarie fericita. Am fost atat de rasfatat de lumea teatrala si neteatrala, incat ma mir ca nu mi-am ratat cariera. Cati copii s-ar putea mandri, ca si mine, ca au fost tinuti pe genunchi de marele Iancu Brezeanu, alintati de Tudorica Musatescu si de alti buni prieteni ai tatalui meu?
- Ati fost un copil precoce daca ati crescut printre atati monstri sacri...
- Doar ca eu nu-i consideram monstri pe acesti mari actori
