Există psihologi ataşaţi profesional unui test de personalitate elaborat de Raymond B. Cattell. Testului i se zice 16PF, pentru că el stabileşte structura personalităţii prin măsurarea a 16 factori. Doar unul dintre aceştia măsoară inteligenţa. Cattell a definit personalitatea foarte simplu şi concis: ea este ceea ce permite o predicţie a ceea ce va face o persoană într-o situaţie dată. Testul este foarte laborios, conţine 186 itemi şi cere ceva timp pentru a fi completat. La unul dintre factori, factorul L, scorurile mici indică o persoană credulă şi acomodantă, în timp ce scorurile mari relevă o persoană suspicioasă şi dificil de înşelat. Simplu spus, cineva care a completat testul se va plasa, din perspectiva credulităţii, undeva pe un continuum între 0 şi 10. Evident că factorul L nu există în structura personalităţii de capul lui, izolat, ci corelează şi explică scorurile la ceilalţi factori pentru că în ultimă instanţă structura personalităţii este o realitate ţesută din influenţe reciproce, o realitate irepetabilă. Prestigiul şi fascinaţia pe care le trezeşte acest test ca instrument de cunoaştere psihologică decurge din faptul că el captează determinările majore ale persoanei, care sînt un fel de zestre de plecare, oarecum autonomă de achiziţiile ulterioare. Ne putem întreba: oare există multe persoane cu scoruri foarte mici sau chiar zero şi cu scoruri foarte mari sau chiar 10? Ce fel de persoane sînt ele din perspectiva celorlalţi factori? sau, mai departe, se poate educa oare deficitul de suspiciune astfel încît să se amelioreze credulitatea persoanei? Psihologic, definiţia credulităţii este similară celei profane: credulitatea este caracteristica de a crede repede şi uşor, de obicei fără a avea dovezi suficiente. Ce-o face însă pe o persoană să fie credulă? Inabilitatea de a procesa evidenţe, accesul nesfîrşit la experienţe care nu se finalizează î