Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dascalii au fost trasi pe sfoara

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 21 august 1999 ·

Cadrele didactice nu au primit salariile majorate Liderul Sindicatului Liber din Invatamint, Manole Chiriac, a declarat ieri ca, la nivelul judetului Bacau, nu au fost respectate o serie de conditii impuse Ministerului Educatiei Nationale in privinta majorarii salariale. El a specificat faptul ca, desi s-a convenit indexarea salariilor conform Legii 154, aproape 90 % din cadrele didactice din judetul Bacau nu au primit pentru perioada corespunzatoare lunilor iunie-iulie-august salariul majorat. "Majoritatea profesorilor din judet au primit aproape doua milioane de lei pentru trei luni de zile. Unii au luat chiar 1,5 milioane de lei, semn ca mai marii invatamintului ne-au dus cu vorba. Am insa semnale ca in alte judete, printre care si Neamtul, cadrelor didactice li s-au acordat salarii majorate, asa cum s-a convenit in cadrul grevei generale de-acum doua luni" , a spus Chiriac. El acuzat conducerea Inspectoratului Scolar ca a dat in mod preferential salariile majorate si ca actuala conducere nu se zbate ca in cazul altor judete sa obtina de la MEN sume suplimentare pentru plata majorarilor salariale. Conform spuselor sale, in aproape toate scolile (cu exceptia celor citorva unde salariile au fost indexate conform Legii 154) au fost transmise note telefonice prin care se recomandau directorilor sa comunice cadrelor didactice ca nu se acorda maririle salariale promise din cauza ca nu sint fonduri. Referitor la aceste probleme, subprefectul Ioan Andone a promis ca saptamina viitoare va discuta cu prefectul Ioan Silviu Lefter pentru a-i aduce la cunostinta problemele ridicate de SLI. "Tot atunci, a spus Ioan Andone , impreuna cu inspectorul general scolar Paraschiva Florescu, vom solicita o audienta la ministrul Educatiei Nationale, Andrei Marga, pentru lamurirea situatiei de la Bacau" . (Ovidiu CONSTANTINESCU) Cadrele didactice nu au primit salariile majorate Liderul Si

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretara-şefă a UMF „Carol Davila”, găsită decedată într-un lac din Capitală. Detalii de la polițiști

Ziua Constanta acum 5 ore
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei Vali Cătălina, a fost găsită fără viaţă într-un lac din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei. Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei V

Al doilea val de explozii în Liban: au fost vizate staţiile radio ale membrilor Hezbollah. Cel puţin 14 morţi şi sute de răniţi

Mediafax acum 5 ore
Dispozitive de comunicare utilizate de gruparea Hezbollah au explodat miercuri în sudul ţării şi în suburbiile sudice ale capitalei Beirut. Exploziile au loc la o zi după ce 12 persoane au murit în Liban şi Siria şi aproximativ 2.800 de persoane au

Stomatologul acuzat de agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelay, condamnat la 10 ani de închisoare

Adevarul acum 8 ore
Dentistul acuzat de influencerița Lolrelai, Ștefania Costache, de viol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate.

Ciucă, despre proiectul de lege prin care Iohannis poate candida: Nu îi dăm un job, românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament sau nu / Are o experienţă în politica externă şi apărare, nu se iroseşte, trebuie valorificată

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri despre proiectul de lege prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare că PNL nu îi dă un job, ci românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament s

Kelemen Hunor, despre proiectul PNL pentru ca Iohannis să poată deveni senator: „E rândul partidului să plătească factura”

HotNews acum 3 ore
Liberalii au o datorie faţă de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a ajutat să ajungă la guvernare, a afirmat miercuri liderul UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la propunerea legislativă prin care şeful statului poate candida, în ultimele trei luni

Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală a SUA a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual

News.ro acum 5 ore
Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual, invocând o mai mare încredere că inflaţia va continua să încetinească până la ţinta anuală de 2% a băncii central

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Risc major de producere a unor incendii de vegetaţie, în Portugalia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde s-a prelungit starea de alertă din cauza riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie. Potrivit MAE, autorităţile portugheze au prelungit stare

Ciucă spune că nu-l va numi pe Ciolacu premier: „Avem cel puţin cinci nume din PNL, nu pot să vi le dau acum”

HotNews acum 2 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat miercuri că, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine impozitarea progresivă, iar România nu este pregătită pentru așa ceva, scrie Ag

Prințesa Kate și-a reluat îndatoririle publice după diagnosticul cu cancer

HotNews acum 12 ore
Prinţesa Kate a participat marţi la Castelul Windsor la o reuniune dedicată copiilor de vârstă fragedă, un angajament ce marchează revenirea sa în cadrul activităţilor oficiale ale casei regale britanice la doar câteva zile după ce a anunţat încheie

Ciucă: Ce mă diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara / Geoană este candidatul PSD, nu este independent / Lasconi are o activitate care ridică semne de întrebare

News.ro acum 7 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că ceea ce îl diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara. Despre Mircea Geoană, Ciucă a spus că este candidatul PSD

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/26°
dum.

17°/27°
Iasi
acum

14°
joi

13°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

13°/26°