Da, PDSR a ajuns in punctul critic: cel al maximei expansiuni. Partidul lui Ion Iliescu si Iliescu insusi se vad preferatii a patruzeci de procente din electoratul care este dispus in acest moment sa-si tradeze optiunea. Este vorba de un electorat eteroclit, pe care PDSR nu se poate bizui in totalitate, pentru ca o buna parte a sa este caracterizata in cel mai mare grad nu de dragostea pentru Iliescu&co, ci de dezamagirea fata de actuala putere si in special fata de CDR. Si Conventia Democratica a profitat inaintea alegerilor din 1996 de acest fenomen culegind voturile celor nemultumiti de prestatia PDSR care nu erau insa fani ai echipei lui Emil Constantinescu. Culmea atinsa de PDSR nu este culmea propriei excelente, ci cea a revoltei fata de actuala putere. Revolta care nu urmeaza neaparat unei constatari directe, ci mai degraba unui efect media: oamenilor li s-a spus intr-un ritm obsesiv si inertial ca actuala putere duce Romania la dezastru, ca este populata de mediocri si corupti. Realitatea nu arata deloc atit de cenusiu. In fapt, prestatia actualei puteri a fost cu mult mai buna decit cea a PDSR. La fel de bine insa se poate spune ca actuala putere a demonstrat ingrijorator de putin in raport cu ceea ce a promis. Oricum, ascendenta PDSR nu este efectul unei fortificari interne si nici al unui cistig in substanta doctrinara sau umana. Ba chiar inertia partidului lui Iliescu emana un miros pestilential de putreziciune. Spunem aceasta numai daca ne gindim la oamenii care sint scosi in fata de PDSR (aceiasi ca inainte de 1996) si la mesajele de tip populist colportate de Ion Iliescu si ai lui. Aceasta volatilitate a electoratului va avea in mod sigur ca efect (macar) un usor regres al PDSR in viitorul apropiat. Asa cum arata ultimele sondaje de opinie, se vede ca ascensiunea PDSR s-a facut in special in detrimentul CDR, celelalte partide pastrindu-se la cote obisn