- mentalităţi ce nu pot fi abolite - Mult-iubitori ai formei fără fond, nu foarte puţini intelectuali şi politicieni români - iar mai abitir decît toţi, intelectualii-politicieni - vorbesc despre ofilirea apropiată a identităţilor naţionale, ba chiar şi a statelor naţionale, într-o Europă pe cale de omogenizare aproape indistinctă, eventual sub forma unor State Unite ale continentului... Sînt unii, chiar, presupuşi a avea mai multă carte sau mai mult panaş, care se întristează nespus văzînd că numai aici, în Orient, la marginile Europei, ortodoxia cea mult păcătoasă şi leneşă, cu tendinţele sale naţionale şi cu realităţile sale autocefale, sabotează de fapt viitorul Europei unificate şi spiritul său tot mai globalizant care este demn, în ultimă instanţă, doar de catolicismul universalist şi de produsul său istoric derivat, protestantismul întins peste cîteva continente. Nu mă voi opri aici la enormitatea enunţului despre o "reunificare" sau o "unificare" a Europei. Fiecare istoric serios ştie prea bine că, în fapt, la finalul unei "pax romana" şi a imperiului său tricontinental, o "pax romana christiana" a introdus - din epoca Părinţilor Bisericii încă - nuanţe distinctive absolut esenţiale între "pars Orientis" şi "pars Occidentis", de la înţelegerea lui Dumnezeu pînă la tipul de putere politică, de la trăirea religioasă pînă la economie. Există, de cel puţin o mie şase sute de ani, două Europe complementare şi ele vor rămîne aşa, separate şi în dialog, spre fireasca, armonioasa şi frumoasa alcătuire a micii noastre lumi dintre Atlantic şi Caspica. Mergînd mai departe, dacă vom da crezare DEX-ului, "suveranitatea naţională" înseamnă independenţa unui stat faţă de alte state, în timp ce "suveranitatea de stat" este supremaţia puterii statale în interiorul ţării şi independenţa faţă de puterea altor state. În ambele cazuri se află toate ţările europene astăzi -