O carte căreia i se face respiratie artificială

Memoriile lui Mihai Beniuc referitoare la perioada 1940-1975, dictate în 1975 unei dactilografe, apar abia acum, la douăzeci si patru de ani de la confectionarea lor si la unsprezece ani de la moartea autorului. Editorul lor entuziast este prozatorul si ziaristul Ion Cristoiu, care si-a făcut un program din publicarea la editura proprie a unor cărti cu caracter documentar.

Cele aproximativ patru sute de pagini de amintiri ale lui Mihai Beniuc despre scriitorii în mijlocul cărora a trăit ca activist al PCR, ca presedinte al Uniunii Scriitorilor si ca scriitor amator cu veleităti de scriitor profesionist nu sunt nici pe departe o revelatie. Ele cuprind putine informatii si foarte multe comentarii prin care autorul urmăreste, cu o viclenie primitivă, să se prezinte pe sine ca pe un om demn de respect. La fel de dezamăgitor este si limbajul folosit, conventional, nenuantat, plin de stereotipiile cuvântărilor si articolelor de ziar din epocă.

Ion Cristoiu încearcă să salveze cartea, făcându-i respiratie artificială. Titlul ei initial, mai meschin, era 35 de ani printre literati. Editorul l-a înlocuit cu eroicul Sub patru dictaturi, care, pus în legătură cu Mihai Beniuc, profitor prin vocatie al oricărei împrejurări istorice, este de un comic involuntar.

De aceeasi inadecvare suferă si titlurile de capitole, inexistente în versiunea originală. Formulări provocatoare desprinse parcă din Evenimentul zilei apar în carte deasupra unor texte anoste desprinse parcă din Scânteia.

În sfârsit, Ion Cristoiu se lansează, prin intermediul unei prefete scrise în stil gazetăresc, într-o supraevaluare a lui Mihai Beniuc ca scriitor. Prefatatorul recunoaste că l-a mirat utilizarea de către memorialist, pe scară largă, a limbii de lemn, dar sustine că obositoarea lectură a celor pat