Aprovizionarea magazinului nu era un lucru din cale afară de greu. O dată, cel mult de două ori pe săptămînă, mergeam cu Daciile, a mea sau a poetului, pe la depozitele en-gros de stat, existau cîteva încă în viaţă la vremea aceea, supravieţuind cu tenacitate din vechiul sistem al comerţului socialist. Prin parcarea de acolo fojgăiau multe maşini de pe sate, cu domni şi doamne care graşi, care slabi, între două vîrste, însoţiţi de angajaţi ai SRL-ului cam aşa cum îl aveam noi pe Coarci. Patronii se agitau responsabil pe la casierie, prin tot felul de birouri de la Registrul Comerţului: inşi groşi, care vorbeau tare şi se nelinişteau pentru te miri ce, şi dacă îi scrutai cu anume atenţie pe dată ţi se arăta epifanic viitorul obiect de activitate al firmei, brutărie, auto-service sau dogărie şi reparaţii butoaie cum i-am auzit pe doi inşi discutînd în faţa mea la o coadă în care am pierdut două ore din viaţă ca să plătim, te miri ce, bunăoară să-ţi înscrii reveriile în Monitorul Oficial. Neamţul Plettl, ziceau, de loc din orăşelul cutare, a revenit, a băgat banii în niscaiva daraveri din astea cu transportul în Germania, pe urmă s-a extins, pe urmă iarăşi s-a extins, precum cancerul s-a extins, precum voia bună la o petrecere care debutează nepromiţător, toţi sînt posaci, se uită agasaţi unii la alţii, obosiţi doar la gîndul că o să trebuiască să petreacă atîta vreme împreună şi deodată încet şi fără să-ţi dai seama cum şi de ce anume, totul intră pe un drum ca lumea, frunţile se descreţesc, timpul începe încetişor să treacă mult mai lin; aşa şi cu afacerile, nu ştii ce se poate întîmpla, cum anume se pot derula toate, la început stai la coadă la Monitorul Oficial, te plimbi anapoda prin tot felul de birouri aglomerate, discuţi cu domnişoare şi domniţe agasate, dar destul de politicoase, altfel decît cele de la stat, de la Primărie sau de la Administraţia Financ