Cel mai mare Tărg de Carte din lume, cel de la Frankfurt pe Main, este an de an un topos al afacerilor lucrative, o scenă pe care se joacă aproximativ aceeasi piesă avănd alti interpreti, ăntr-un spectacol mereu mai iscusit regizat si mai intens mediatizat tocmai spre a ăntretine senzatia noutătii absolute.

Dacă - bunăoară, numărul editurilor participante a scăzut fată de editia precedentă, fapt ăntămplat ăn acest an, diminuarea se datorează fenomenului fuziunii care a cuprins si domeniul editorial. Fiecare nouă editie a Salonului de Carte doboară ănsă invariabil recordurile anterioare ăn materie de număr de titluri noi. De astă dată ele au fost 90.000!!!

An de an, se face auzit acelasi refren: Cine va putea citi toate aceste "noutăti"? Disperarea emfatică ăn fata avalansei de titluri noi este naivă si ridicolă. Înainte ca salonul să-si deschidă portile, selectia cărtilor care "merită" a fi citite este deja făcută.Marile ziare si reviste din Germania publică din timp asa numitele "suplimente literare". Recenziile unor cărti orientează si determină optiunile cititorului, oferindu-i sentimentul securizant de a fi ghidat, condus, luat uneori de mănă, pe cărarea ce duce spre iesirea din labirint.

Cu ce se deosebeste ultima editie din acest secol a Salonului de Carte din Frankfurt pe Main, de editiile precedente? Recurgănd la o parafrază a cunoscutului adagiu (frecvent invocat ăn acest an cănd s-a serbat jubileul Goethe si cănd efigia lui orna afisele Salonului de Carte) as spune că diavolul se ascunde ăn detalii, ăn amănunte, ăn abia perceptibilele diferente ce există ăntre variantele unuia si aceluiasi fenomen.

De pildă - dezbaterile furtunoase provocate de cărti, discursuri si idei s-au iscat nu ca ăn alti ani, ăn timpul sau imediat după zilele Salonului de Carte, ci ănaintea inaugurării