Nimic, în activitatea Junimii (întemeiată în martie 1864), nu vestea apropierea de politică. Dimpotrivă, nimic nu era, aici, mai detestat şi mai luat în derîdere decît activismul politic. Şi, deodată, în 1871, Junimea, prin liderii ei (P.P. Carp, Th. Rosetti, T. Maiorescu, V. Pogor, Iacob Negruzzi) se lasă angrenaţi în viaţa politică. Şi, cine ar fi crezut-o, de partea Partidului Conservator, neînfiinţat încă. Deocamdată fiinţau mai multe grupuri care, prin ideologie şi convingeri, se revendicau de la conservatorism, mai ales în opoziţie cu liberalismul radical al unor liberali (I. C. Brătianu, C. A. Rosetti). Dar junimismul politic a fost de la început, şi aşa a rămas, un conservatorism luminat, mai aproape de liberali deşi activa în cadrele conservatorilor. În orice ţară din Occident, junimismul politic ar fi fost considerat a fi de orientare liberală. Însă aşa era la noi, totul cam pe de-a-ndoaselea. La prima candidatură în alegeri ca deputat, Maiorescu nu întruneşte voturile necesare. A izbîndit a doua oară, ce deputat de Piteşti, şi Severin, împreună cu alţi şase junimişti, alcătuind un grup compact în Camera Deputaţilor. Activitatea parlamentară a lui Maiorescu a avut de înfruntat, imediat după debut, o dificultate. Părea un foc de paie. Poate că parţial era, cum se va vedea. Trebuia, cine ar crede-o?, să aleagă între deputăţie şi profesorat. Se aflau, aşadar, într-o situaţie dilematică. Funcţiona, atunci, o decizie a ministrului Instrucţiunii, aprobată de premier, prin care se decidea că un profesor nu putea lipsi de la catedră mai mult de 20 de zile, încălcarea acestei reguli ducînd automat la demiterea din învăţămînt. Asta pentru a se evita prezenţa la dezbaterile parlamentare a profesorului Nicolae Ionescu, liderul "Fracţiunii libere şi independente" din Iaşi, detestat şi de Maiorescu ca de întreaga Junime. Dispoziţia ministerială, odată adoptată, nu