Conservarea valorilor naţionale în domeniul literaturii se realizează, peste tot în lumea civilizată, înainte de toate prin editarea lor în bune ediţii critice. Adică restituirea integrală a operelor, impecabil transcrise filologic şi, în corpul aceluiaşi volum, reconstituirea laboratorului interior de creaţie prin secţiunea de variante de la textul de bază şi, în sfîrşit, colectarea receptării critice a operei respective. La noi acest travaliu ştiinţific al conservării operelor fundamentale ale literaturii naţionale a început tîrziu şi nu s-a isprăvit nici astăzi, în timp ce, în alte culturi, există, finisate, chiar mai multe ediţii de acest tip. În 1941, în Istoria literaturii..., G. Călinescu mărturisea cît de anevoioasă este, la noi, elaborarea nu numai a unei istorii a literaturii, dar şi a unei monografii. Aiurea, cînd cercetătorul - spunea marele critic - se decide pentru o astfel de întreprindere îşi alege din bibliotecă o bună ediţie critică din opera respectivului autor, cîteva studii critice şi, pe baza unei noi lecturi, îşi exprimă, într-un studiu, noi puncte de vedere critice. În acest fel, spiritul critic, în materie de istorie literară, poate funcţiona nestrangulat de false prejudecăţi şi extazieri tabuizante. La noi, observa atunci Călinescu, istoricul literar trebuie să facă totul de unul singur, căutînd în biblioteci publice de ţinută cutare scrieri (pentru a reface opera), să consulte, febricitar, presa vremii pentru a constata opiniile receptării şi, apoi, greu, să se aşeze să scrie. Ce-i drept, cînd nota Călinescu (1941) aceste observaţii munca de conservare a valorilor literare începuse bine să se desfăşoare. Editura Fundaţiei Regale pentru Literatură, întemeiată în anii treizeci, pornise elaborarea unor astfel de ediţii critice. Ce-i drept, nu prea se făcea loc acolo variantelor şi opiniilor din epocă despre receptare. Acest capitol era