Romanul Morminte străvezii de Dan Stanca, apărut la Editura Albatros se vrea o radiografie exactă a realităţii româneşti post-decembriste şi totodată o incursiune în universuri paralele, utopice, dar mai cu seamă distopice, situate oricum dincolo de graniţa realului palpabil. Este o lume în care miracolul deşi pare încă posibil alunecă în derizoriu, şi totuşi dincolo de realitatea cea mai prozaică se poate întrezări un cifru misterios, un cod care se cere descifrat. Cititorul este confruntat cu imposibilitatea alegerii unei singure grile de lectură - nu este posibilă nici o lectură în cheie strict realistă (căci în acest caz multe dintre episoadele cu încărcătură simbolică ale cărţii ar rămâne la statutul de evenimente senzaţionale, bune de consemnat pe prima pagină a revistei Paranormal), şi nici o lectură în cheie parabolică, din perspectiva căreia multe informaţii de background social ar deveni superflue. De altfel, una dintre caracteristicile cele mai importante ale romanelor lui Dan Stanca este aceea că ele se sustrag oricăror clasificări şi încorsetări taxinomice şi, evident, dau multe dureri de cap recenzenţilor, conştienţi de faptul că alegerea uneia sau a alteia dintre piste poate constitui o capcană. În fond, ne aflăm în faţa unui roman cu mai multe niveluri de semnificaţie, stratificare ce legitimează, pe de o parte mai multe interpretări, iar pe de alta le contrazice pe toate.
În prim plan este adus cazul lui Horia Cantacuzino, personaj dostoievskian şi camilpetrescian, deopotrivă, cu o presupusă descendenţă nobiliară, idealist cu puternice propensiuni autodestructive, incapabil să accepte realitatea şi victimă, în ultimă instanţă a acestei realităţi şi a propriei imaginaţii. La începutul romanului, luăm cunoştinţă de dimensiunile cazului respectiv prin intermediul confesiunilor Ruxandrei, fosta iubită a lui Horia, aflată acum în Canad