Chiar dacă unora nu le place s-o spună, iar alţii se feresc s-o recunoască, adevăraţii peneţecedişti au rămas în partid alături de Ion Diaconescu. E greu de crezut că ades invocatele spirite ale lui Maniu şi Mihalache sau cel al lui Corneliu Coposu ar migra către partidul d-lui Ciorbea sau către cel pe care vrea să-l înfiinţeze dl Vasile.

Dl Diaconescu şi ceilalţi supravieţuitori ai puşcăriilor au ţinut PNŢ-ul în viaţă, conspirativ, alegîndu-l tot conspirativ pe Corneliu Coposu preşedinte al partidului. Şi, ca simplu exerciţiu de memorie, dacă Victor Ciorbea şi Radu Vasile au ajuns prim-miniştri, asta li s-a întîmplat fiindcă, la un moment dat, după relegalizarea partidului, s-au înscris în PNŢCD.

Dacă în acest partid s-au produs rupturi în timp ce se află la guvernare, iar autorii lor sînt doi premieri debarcaţi, întrebarea e pe ce se mai întemeiază disciplina din PNŢCD după moartea lui Corneliu Coposu? Iar o altă întrebare ar fi cît e de valabilă oferta acestui partid faţă de membrii săi, în situaţii de criză?

Luptele pentru putere care au malaxat partidul în situaţii neprevăzute, cum a fost aceea cînd după demiterea fostului premier Ciorbea, partidul l-a desemnat pe Radu Vasile pentru aceeaşi funcţie, ca să nu mai vorbim de jocul promisiunilor cu care Radu Vasile a fost înduplecat să renunţe la o funcţie pe care o primise din partea PNŢCD-ului par o dovadă că în privinţa disciplinei, aici n-a funcţionat un regulament, ci principiul ataşamentului faţă de partid, precum şi acela al vechilor reguli nescrise ale PNŢ-ului.

E ciudat, totuşi, că după ce a ajuns la guvernare, acest partid nu s-a asigurat împotriva eventualelor defecţiuni, ci a mers pe principiul lui "văzînd şi făcînd", inventînd, din mers, doi premieri care ulterior au părăsit partidul împreună cu cîte un grup de fideli.

La fel de ciudat e şi că atunci cînd în pres